S-au anunțat pensiile speciale pentru primari și șefi de CJ! Cât vor primi aceștia de la anul

Ministerul Dezvoltării a publicat datele privind acordarea indemnizaţiei persoanelor care au îndeplinit funcţia de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean. Toți edilii și sefii de consilii județene ce au deținut aceste funcții începând cu 1992 intră in calcul.

Ministerul Dezvoltării a publicat normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă persoanelor care au îndeplinit funcţia de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean. Astfel toți primarii și sefii de consilii județene ce au deținut aceste funcții începând cu 1992 și s-au pensionat deja pot depune cererile până în primăvară. Sumele ce le pot primi ajung și la 7.000 de lei pe lună!

Actul normativ prevede ca orice primar, viceprimar, preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean să primească o indemnizație lunară calculată la nivelul a 0,4% din venitul lunar înmulţit cu numărul de luni de mandat, dar nu mai mult de 144 de luni (12 ani).

Aceste cereri trebuie depuse până la data de 31 martie 2020 și vor fi centralizate de Ministerul Finanțelor până la 31 mai 2020.

Cei care au fost însă condamnați condamnaţi definitiv şi cei care au în derulare un mandat de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean sunt exceptați de la aceste indemnizații. Aceste sume se pot cumula cu orice alt tip de pensie şi se calculează în raport cu veniturile pe care le încasează în prezent.

Dacă luăm ca exemplu veniturile lunare ale foștilor primari ai Capitalei, Viorel Lis, Traian Băsescu sau Sorin Oprescu, aceștia vor primi lunar 1.908 lei. În cazul a două sau trei mandate, suma se dublează și respectiv triplează.

În ceea ce privește șefii de consilii județene, raporta la venitul mediu de 12.500 lei, ajung să primească pentru un singur mandat câte 2.400 de lei pe lună. Vicepreședinții de consilii județene au în medie ceva mai puțin, „doar 11.110 lei și vor primi lunar 2.136 lei pe lângă pensie. Toate aceste calcule sunt, evident, pentru un singur mandat. Sumele ajung să se dubleze sau tripleze în cazul a două sau trei mandate.

Primarii de comune vor fi „cei mai săraci” la pensie, aceștia urmând să primească doar 1.067 lei pe lună suplimentar la pensie. La fel ca în celelalte cazuri veniturile se dublează sau triplează, în funcție de numărul de mandate.