S-au creat locuri de muncă. În cele mai prost plătite sectoare

Ca dovadă a bunei guvernări unii susțin că economia românească a creat peste 120.000 de locuri de muncă în ultimii doi ani. În luna iunie numărul salariaților din economie a ajuns, potrivit Institutului Național de Statistică, la 4,43 milioane de persoane, față de 4,31 milioane de persoane cât se înregistrau în luna iunie 2012. Hai să ne apropiem de statistici și să vedem despre ce este vorba. Majoritatea locurilor de muncă create au avut loc în următoarele domenii: activități de servicii administrative și activități de servicii support (aproape 44,8 mii), în industria prelucrătoare (43,9 mii) și hoteluri și restaurant (circa 20.000).

Și acum să ne uităm pe nivelul salariilor în aceste ramuri de activitate. Ce vedem? Activitatea „hoteluri și restaurant“ este cel mai prost remunerat sector din economie, aici salariul mediu brut fiind de 1.344 lei. Activitățile de servicii administrative și suport se referă la job-uri foarte prost remunerate, pe parcursul ultimului an un salariat din acest domeniu câștigând aproape la fel ca un gunoier. Și mai este industria prelucrătoare care cuprinde job-uri mai bine plătite, dar și aici salariul mediu este cu 7% mai mic decât salariul mediu pe economie.

Concluzia? Economia a creat locuri de muncă, dar în sectoare prost plătite. Acesta este încă un motiv pentru care relansarea consumului plutește în aer, vine, vine, stă pe vine. Ca să înțelegem și mai bine situația pieței muncii, este bine să nu pierdem din vedere rata șomajului. Ei bine, așa cum am mai spus, rata șomajului se păstrează la cote ridicate (pentru România) dacă ținem cont de creșterea economică pe care o experimentăm de 3-4 ani de zile și de creșterea angajărilor; practic nu putem spune că în ultimii doi ani am făcut vreun progres din acest punct de vedere.

Statistica numărului de locuri de muncă vacante, care aproximează cererea de muncă, a cunoscut un ușor reviriment în 2013, ce-i drept. Dar o treime din locurile de muncă pentru care angajatorii caută personal sunt în sectorul bugetar. Și oricum suntem departe de anii de boom economic când rata locurilor vacante era de 2%. Cum s-ar zice, piața muncii nu rage ca un tigru, ci miorlăie ca un… pisicuț!

Bogdan Glăvan,
profesor de economie, autorul blogului www.logec.ro