de vazut cate companii vor ramane pe „lista scurta”, care urmeaza sa fie anuntata peste doua saptamani. O analiza a listei de companii arata ceea ce se stia deja: o parte dintre ele vor cota de piata a Petrom, altele sunt interesate de rafinariile companiei nationale, iar cele mai multe vad in SNP un motor de crestere in zona balcanica.
„Privatizarea Petrom nu trebuie sa fie o problema cu conotatii politice. Poate aduce o suma importanta Romaniei, atat ca pret, cat si ca venituri ulterioare din taxe si impozite”, spune Andrew Vorkink, fost director al Bancii Mondiale pentru Romania.
Petrom detine acum in jur de 700 de benzinarii in Romania, Ungaria si Moldova, rezerve de titei de 128 milioane de tone, rezerve de gaze naturale de 101,225 miliarde de metri cubi. Are venituri de 2,2 miliarde de dolari, aproape 60.000 de angajati si proceseaza anual in jur de 5,5 milioane de tone de titei. Numarul impresionant de companii petroliere interesate sa preia fraiele SNP Petrom ar putea sa reprezinte un atu pentru statul roman in negocierile viitoare. Cand sunt mai multi se pot obtine bani frumosi. „Ramane, insa, de vazut in ce masura scrisorile de intentie vor fi concretizate in oferte. Ma gandesc aici la companii surpriza de pe lista, precum Occidental Oil, Conoco Phillips, Glencore sau Alon”, spune analistul britanic Andrew Downell de la Oil Energy. El crede ca cei mai puternici concurenti pentru Petrom par a fi consortiul TNK-BP, MOL, OMV, Gazprom si PKN Orlen.
Format in urma preluarii de catre grupul British Petroleum a pachetului de control al firmei petroliere rusesti Tyumen Oil, consortiul TNK-BP este deocamdata interesat sa se dezvolte in Rusia, unde competitia este extrem de puternica. „Nu stiu daca BP va ataca asa de repede si alte piete din Estul Europei, pentru ca ei trebuie sa investeasca bani in TNK. si vorbim aici de inca cel putin doua miliarde de dolari”, spune Alexian Popov, ziarist la The Moscow Times.
Pe de alta parte, Andrew Downell se indoieste si de capacitatea grupului italian ENI de a cumpara Petrom. „ENI are probleme in Italia si nu prea vad cum ar putea sa sustina dezvoltarea Petrom. Poate doar daca mai apare cineva in alianta”, spune Downell.
Analistii cred insa ca actualele scrisori de interes ar putea sa se schimbe pana in momentul depunerii ofertelor finale. „Ma astept ca o parte dintre firmele de pe lista sa se alieze intre ele. Celor doua consortii cred ca li se vor alatura inca cel putin doua. si ma gandesc aici la OMV, Mol si KPN, pe de o parte, cat si la Gazprom si Lukoil pe de alta”, spun surse guvernamentale. Actualele nume de pe lista ar putea sa ascunda nume interesante ale unor oameni de afaceri locali sau de afara. Mai exact, compania cipriota Phoenix Oil Ltd. Pare a fi un mijloc de investitii de tip offshore, care apartine grupului rus Lukoil. Aceasta firma ar urma sa se lipeasca de Gazprom, iar impreuna sa depuna o oferta pentru Petrom.
„Intentionam sa cumparam anumite parti din Petrom si nu toata compania. Nu trebuie sa uitam ca noi controlam deja o rafinarie in Romania si avem planuri pentru constructia a 300 de benzinarii”, spune Vagit Alekperov, presedintele Lukoil. El crede ca prin preluarea Petrom, Lukoil ar urma sa aiba probleme cu Consiliul Concurentei, pentru ca ar aparea probleme anti-trust.
Vecinii de la nord-vest, grupul petrolier ungar Mol, pare extrem de dornic sa obtina macar o bucata din Petrom. Mol a investit in ultimii trei ani in jur de 1,1 miliarde de dolari in achizitii de rafinarii si benzinarii, unele chiar in Romania (preluate de la Shell).
Despre grupul american Alon, subsidiara a grupului israelian Alon Israel Oil, se pare ca are legaturi cu cercul de afaceri romanesc grupat in jurul lui Liviu Galan, cunoscut in urma afacerii de modernizare a MIG-urilor, dintre statul roman si firma Elbit Systems.

Companii    tara
Alon Inc.    Statele Unite

PKN Orlen    Polonia

Hellenic
Petroleum SA    Grecia

MOL        Ungaria

Occidental
Oil and     
Gas Holding
Corporation    Statele Unite

Grup Sicomiga     Romania

Gingleman Ong     Agigea

Halliburton     SUA+Romania

Regal Petroleum PLC+SC Tender SA    

SUA+Romania    TNK+BP    

Conoco
Phillips UK    Marea Britanie

Kanooz Al
Watan Oil    Arabia Saudita

Gazprom        Rusia

ENI        Italia

Phoenix Oil Ltd    Cipru

OMV        Austria

Glencore    Anglia