Înainte de prăbușirea în 1991, Uniunea Sovietică a produs mai mult de 27.000 de arme nucleare, dar și suficient uraniu și plutoniu pentru a construi de trei ori mai multe arme. Din cauza problemelor economice, a corupției endemice, a securității laxe, au apărut temeri că unele arme nucleare ar fi putut fi pierdute sau furate.
Fostele republici sovietice Belarus, Kazahstan și Ucraina au returnat toate armele nucleare din epoca sovietică Rusiei în anii 90. Dar rămân temerile cu privire la modul în care ar putea fi folosite stocurile de uraniu și plutoniu. O teamă mult mai mare este legată de modul în care armele nucleare au fost contabilizate.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a raportat peste o sută de incidente de contrabandă nucleară, începând din 1993, dintre care 18 au implicat uraniu îmbogățit.
Inițiativa pentru amenințarea nucleară (NTI) a publicat un raport în septembrie 1997 care îl cita pe fostul consilier rus pentru securitate națională Alexander Lebed.
Acesta susținea că armata rusă a pierdut urma valizei nucleare cu peste 100 de bombe. Lebed a sugerat că fiecare armă era puternică precum un focos nuclear de o kilotonă, capabilă să ucidă 100.000 de oameni. Rusia a susținut ulterior că Lebed habar n-are și că ar fi putut confunda dispozitivele de antrenament cu armele reale.
Se știe totuși că cel puțin două arme nucleare sovietice s-au pierdut. Ambele se aflau încă la bordul submarinului Komsomolets (K-278) al marinei sovietice, care a intrat în serviciu în 1984. La 7 aprilie 1989, nava s-a confruntat cu probleme în largul Mării Barents când a izbucnit un incendiu.
Submarinul s-a scufundat, alături de torpilele nucleare Shkval. Între 1989 și 1998, s-au făcut numeroase expediții pentru a asigura reactorul împotriva eliberării radioactive și a sigila tuburile torpilelor.
