Granițele Australiei nu se vor deschide prea curând, spune un înalt responsabil australian în domeniul sănătății, Brendan Murphy.
Acesta a mai spus că, în ciuda campaniilor de vaccinare, nu se știe dacă acesta va împiedica transmiterea coronavirusului.
„Cred că în cea mai mare parte a anului (2021) noi vom mai avea încă importante restricţii la frontiere”, a declarat el la postul ABC. „Chiar dacă o bună parte a populaţiei va fi vaccinată, nu ştim dacă aceasta va împiedica transmiterea virusului. Este posibil ca măsurile de carantină să mai dureze ceva timp”, a spus el.
Granițele Australiei rămân închise
Din cauza acestei decizii, zeci de mii de australieni au rămas blocați în străinătate. Cei care totuși se întorc, trebuie să plătească în jur de 3 mii de dolari australieni, respectiv 1.900 de euro, pentru cele două săptămâni de carantină la hotel, notează AFP.
Amintim că Australia a încheiat acorduri pentru a obține doze din vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de grupul britanic AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford şi cel al Pfizer/BioNTech. Australia este o țară cu aproximativ 25 de milioane de locuitori.
Guvernul australian aşteaptă în continuare undă verde din partea autorităţii de reglementare în domeniu. Vaccinările nu ar urma să înceapă mai devreme de sfârşitul lui februarie.