S-au pierdut condițiile de pensionare. Legea pensiilor ar trebui dată înapoi: Trebuie corecţia necesară

proteste pensionari pensii

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Săptămâna aceasta, minerii, energeticienii și siderurgiștii vor protesta din nou în fața Guvernului față de noua lege a pensiilor. Iată care sunt cerințele lor pentru guvernanți.

Minerii, energeticienii și siderurgiștii, protest față de noua lege a pensiilor

Minerii, energeticienii și siderurgiștii vor organiza un protest joi, 17 octombrie, în fața Guvernului, pentru a-și exprima nemulțumirea față de noua lege a pensiilor. Conform organizatorilor, se așteaptă ca cel puțin o mie de persoane să participe, având o serie de cerințe adresate Executivului.

Cartel Alfa a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că minerii, energeticienii și siderurgiștii, membri ai sindicatelor asociate Federației Naționale Mine Energie, Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate Univers și Federației Sindicale a Siderurgiștilor METAROM, care numără zeci de mii de angajați din aceste domenii, vor organiza un miting de protest pe 17 octombrie 2024, între orele 11:00 și 13:00, în fața Guvernului României.

Motivul protestului îl reprezintă modificările aduse în noua lege a pensiilor, având în vedere că, în trecut, aceste organizații reprezentau sute de mii de pensionari din minerit, energie și siderurgie.

SURSA FOTO: Inquam Photos, Bogdan Buda

Cerințele sindicaliștilor

Potrivit sursei citate, „minerilor, energeticienilor şi siderurgiştilor trebuie să li se păstreze aceleaşi condiţii de pensionare în actuala lege a pensiilor publice la fel ca în cea precedentă, deoarece lucrează şi vor lucra în aceleaşi condiţii de muncă foarte grele şi periculoase, care au determinat şi determină consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a acestora”.

„Solicităm Guvernului României eliminarea articolelor din lege care creează discriminare în timp între persoanele care au desfăşurat activitate în aceleaşi condiţii de muncă şi revenirea la articolele din fosta lege.

Trebuie făcută corecţia necesară salariaţilor care au lucrat sau lucrează în locuri de muncă în condiţii speciale pentru că nu este normal ca după zeci de ani în care aceştia şi-au riscat viaţa, crezând că pot ieşi la pensie mai repede şi cu un cuantum al pensiei mai mare decât dacă lucrau în condiţii normale de muncă, statul român să le întoarcă spatele”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceștia subliniază faptul că, în cadrul actualei legi referitoare la sistemul public de pensii, se încalcă principiul contributivității, deoarece nu se mai acordă punctaj suplimentar pentru angajații care au muncit în condiții deosebite sau speciale, ci doar până la nivelul salariului mediu brut național.

Această situație este considerată problematică, având în vedere că, timp de zeci de ani, contribuțiile au fost plătite până la valoarea salariului fiecărui individ.

Sindicaliștii au mai cerut Guvernului României să scoată din exploatare capacitățile instalate de energie electrică pe bază de lignit și huilă doar după ce vor fi realizate grupurile pe gaz de la Turceni, Ișalnița și Paroșeni, precum și grupurile nucleare 3 și 4 de la Cernavodă.

Aceștia au subliniat că, în lipsa acestei condiții, se va accentua un dezechilibru grav între energia în bandă și cea sporadică, ceea ce va duce la o creștere explozivă a prețurilor la energia electrică.