BNR, decizia momentului: Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 3,53% pe an
Amintim că o valoare aproape similară a indicelui ROBOR la 3 luni a mai fost consemnată la începutul lunii februarie din 2014. În data de 10 februarie 2021, acest indice era de 1,54% pe an. La debutul anului 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 1,98%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,71%, de la 3,43%, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 3,87% pe an, de la 3,56% pe an cât era marţi.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât în ziua de miercuri, 9 februarie, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară, informează banca centrală.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,17% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08%.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
BNR a majorat dobânda cheie în ziua de 9 februarie
Amintim că Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), întrunit în ziua de 9 februarie 2022, a hotărât următoarele:
- majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an, de la 2,00 la sută pe an, începând cu data de 10 februarie 2022;
- majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 3,50 la sută pe an, de la 3,00 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 1,50 la sută, de la 1,00 la sută pe an, începând cu data de 10 februarie 2022;
- păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară;
- menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Rata anuală a inflației a crescut la 8,19 la sută în decembrie 2021, de la 7,80 la sută în noiembrie, urcând și mai mult deasupra limitei superioare a intervalului țintei, în principal ca efect al continuării scumpirii produselor energetice.
Pe ansamblul anului 2021, rata anuală a inflației s-a mărit, astfel, cu 6,13 puncte procentuale (de la 2,06 la sută în decembrie 2020). O proporție de 80 la sută din creștere a venit însă din majorarea prețurilor la gaze naturale, energie electrică și combustibili, iar jumătate din aportul de doar 15 la sută adus de inflația de bază a aparținut alimentelor procesate, rata anuală a inflației CORE2 ajustat avansând la 4,7 la sută în decembrie 2021, de la 3,3 la sută în decembrie 2020. Prin urmare, creșterea ratei anuale a inflației a fost determinată aproape integral de șocurile globale pe partea ofertei, ce au antrenat o ascensiune puternică a inflației pe plan mondial în 2021, inclusiv în numeroase state europene. Pe plan intern, efectele acestora au fost potențate de liberalizarea pieței energiei electrice pentru consumatorii casnici.