România, grupă ușoară în preliminariile pentru EURO 2024
România a avut noroc și a prins o grupă ușoară. Potrivit extragerii ce a avut loc la Frankfurt, țara noastră a făcut parte din urna valorică 3 și a fost repartizată în Grupa I, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
Preliminariile pentru EURO 2024 se vor desfășura între martie și noiembrie 2023, iar 20 de echipe se vor califica după aceste meciuri. La Campionatul European din Germania se vor califica primele două echipe din fiecare grupă.
Alte 3 naționale îşi vor câştiga locul la turneul final de fotbal din Germania în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.
În urnele de la Frankfurt s-au aflat 53 de echipe din totalul de 55. Germania este calificată la turneul final în calitate de țară gazdă, iar Rusia a fost exclusă din competiție din cauza conflictului din Ucraina.
Primele reacții după tragerea la sorți de duminică
Selecționerul Edi Iordănescu: „Trebuie să fim atenţi, să adunăm puncte, privim cu speranţă spre EURO 2024. Şi Israelul a produs rezultate bune în ultima vreme, Kosovo la fel.
Dacă avem speranţă şi încredere, restul le putem produce în timp. Trebuie să strângem rândurile, jucătorii să facă eforturi majore, să se impună unde sunt. Avem nevoie de jucători care să dea tot ce este mai bun la naţională.
Am fost pregătit pentru orice scenariu, trebuie să întoarcem lucrurile în favoarea noastră. Ei trebuie să aibă continuitate la echipele de club şi la echipa naţională să vină cu un tonus bun şi cu moral. La echipa naţională să vină necondiţionat şi să arate ce au mai bun. Am dorinţa imensă de a merge la un turneu final cu echipa naţională.
Ce pot să promit este că vom da totul pentru poziţia noastră. Trebuie să ne luptăm, trebuie să credem în şansa noastră şi trebuie să răzbim. Ultima acţiune ne-a arătat potenţial. Cred foarte tare în potenţialul lor, în ambiţia lor, în orgoliul lor.”
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (FRF): „Această campanie de calificare este despre modul în care noi trebuie să ne depăşim pe noi îmşine, o oportunitate de a crea o echipă.
Puteam să avem grupe foarte dificile, dar credem cu tărie că, cu dăruire, încredere, ambiţie, putem să creăm acel spirit de grup, acea familie, astfel încât să obţinem o performanţă înaltă.
Nu va fi o grupă deloc uşoară. Prin această campanie să inspirăm un număr cât mai mare de copii să joace fotbal. Cred că va fi o campanie care ne va da încredere în ceea ce priveşte construirea unei echipe.”
Gică Popescu a dat un verdict mult mai dur
Fostul internațional român trage un semnal de alarmă și spune că grupa României este într-adevăr una ușoară, însă, dacă tricolorii nu vor avea succes nici în fața acestor echipe, atunci această generație trebuie dată uitării.
„Dacă ne-am fi ales noi asemenea grupă, nu am fi fost la fel de inspiraţi. Ne-a surâs norocul. Dacă de aici nu ne putem califica, atunci această generaţie trebuie dată uitării.
Avem posibilitatea să mergem la turneul final. Cred că favorite la locurile 1-2 suntem noi şi Elveţia”, a afirmat Gică Popescu.