Eugen Tomac, preşedintele PMP anunţă că solicitat astăzi la Timişoara, celor două partide care conduc guvernul să ia deciziile corecte pentru a ajuta persoanele în vârstă în această perioadă dificilă şi să mărească pensiile cu minimum 20%.

PMP solicită Coaliției un plus de 20% la pensii

„Am solicitat astăzi, în conferinţa de presă de la Timişoara, celor două partide care conduc guvernul să ia deciziile corecte pentru a ajuta persoanele în vârstă în această perioadă dificilă, transmite preşedintele PMP.

Potrivit lui Eugen Tomac, scumpirile generate de inflaţie şi criza energetică obligă Guvernul să majoreze pensiile cu minimum 20%.

„Bani avem, doar am împrumutat anul acesta peste 8 miliarde de euro. Aţi promis că veţi majora pensiile. Faceţi-o!”, mai spune Eugen Tomac.

Ministrul Muncii susține o majorare

Amintim că, ministrul Muncii a vorbit recent despre o măsură mult așteptată de români: majorarea pensiilor. Astfel, Marius Budăi a subliniat că social-democrații fac „toate eforturile pentru a-i proteja pe cei mai defavorizați”.

Social-democratul a explicat că nu vor merge pe varianta din lege, deoarece pensiile ar trebuie majorate cu rata inflației din 2021, respectiv 5,1%.

„Era un pachet de măsuri pe care PSD le propune. Ce s-a întâmplat? Au început discuțiile, eu i-am văzut pe cei 2 lideri ai Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, si au spus foarte clar că pensiile vor crește. Suntem în această discuție, cu siguranță nu o să mergem pe varianta din lege, ar trebui să majorăm pensiile cu rata inflației din 2021.

Dacă am face acest lucru, ar însemna 5,1%, dar mergem pe o variantă mai mare, astfel încât, cu majorarea de la început de an și cu pachetele sociale, să acoperim măcar puterea de cumpărare, să facem toate eforturile pentru a-i proteja pe cei mai defavorizați”, a declarat Marius Budăi pentru realitatea.net.

Este încă neclar care va fi procentul

Ministrul a vorbit și despre varianta înaintată anterior, respectiv majorarea cu 10% a pensiilor. Potrivit acestuia, majorarea va fi anunțată de liderii coaliției „când bugetul pe 2023 ca fi adoptat, la finalul anului 2022, iar în acel proiect se va regăsi această majorare a pensiilor”.

De asemenea, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat vineri, 9 septembrie, despre procentul de majorare a pensiilor. El a subliniat că împreună cu premierul Nicolae Ciucă nu au anunţat o cifră anume sau un procent, ci doar faptul că măsura este necesară.