Aceasta se datoreaza faptului ca aici descoperim alte limite ale limbajului si ale puterii noastre de extindere a acestor limite. S-a discutat destul despre “limbajul corpului” sau despre comunicarea nonverbala, dar si cuvintele au un rol vital intr-o comunicare excelenta. Nu ma refer numai la acele 7% din structura comunicarii, ci si la felul cum manuim acest proces al limbajului in creier, cum raspandim cuvintele si cum reusim sa facem, prin limbajul pe care-l rostim, o ade
Aceasta se datoreaza faptului ca aici descoperim alte limite ale limbajului si ale puterii noastre de extindere a acestor limite. S-a discutat destul despre “limbajul corpului” sau despre comunicarea nonverbala, dar si cuvintele au un rol vital intr-o comunicare excelenta. Nu ma refer numai la acele 7% din structura comunicarii, ci si la felul cum manuim acest proces al limbajului in creier, cum raspandim cuvintele si cum reusim sa facem, prin limbajul pe care-l rostim, o adevarata muzica.
Toate acestea au un impact deosebit asupra comunicarii si chiar exista cuvinte simple, care pot afecta enorm intelesul discutiilor pe care le purtam. De foarte multe ori, auzim cuvinte pe care chiar noi le-am folosit destul de des, numai ca de data aceasta le descoperim alte sensuri. In alte ocazii, suntem rugati sa explicam ceva mai complicat, dar foarte important, si ne lovim de o limita a limbajului propriu, spunand “Cum as putea eu sa-ti explic mai bine?”
Pentru a putea incepe macar o discutie, este foarte important sa stabilim un obiectiv al acesteia, obiectiv care, in ciuda devierilor ce pot aparea, nu trebuie sa dispara din mintea noastra. Numai in felul acesta putem gasi o strategie potrivita pentru atingerea scopului ales. In cazul unei discutii normale, scopul se rezuma la cautarea, alegerea si folosirea cuvintelor care sunt pe intelesul partenerului de discutie, deci se potriveste cu harta mentala a realitatii sale.
A fi sau a nu fi !
Descoperitorul semanticii generale, Alfred Korzybsky, a identificat doua intelesuri extrem de dramatice ale verbului “a fi”. Primul se refera la “este” ca identitate (“Ionel este fotograf”), iar al doilea la “este ca predicatie (“Nelu este caraghios” sau “Frunza este verde”). Verbul “a fi” nu face nici un fel de compromisuri, adica ceva “este” sau “nu este”. Noi avem insa tendinta sa generalizam lucrurile, si ceea ce spunem nu pare intotdeauna logic, lucru pe care adesea nu-l observam.
Revenim la exemplele de mai sus, in care am spus ca Ionel este fotograf. Ionel este si un bun tata de familie, sot, fotbalist, student si ii place sa fie in forma. Pe langa toate acestea, el lucreaza ca fotograf de trei ori pe saptamana sau in timpul vacantelor de la facultate. Asadar, ce este Ionel, de fapt? Sunt convins ca, pentru Ionel, acest “este” nu se incheie numai aici. Iata cum afirmam ceva, despre cineva fara sa stim cu adevarat cine este persoana respectiva. Exact la fel se intampla si in celelalte exemple.
Cea mai buna cale de a evita producerea de imagini si pareri confuze este sa intram cat mai mult in intelesul afirmatiilor noastre, identificand cine si ce vrea sa spuna cineva, sau chiar cine isi ia raspunderea pentru aceasta. Astfel ne ajutam pe noi insine, dar si pe altii, sa eliminam generalizari si sa ne obligam sa folosim verbe de actiune in locul verbului “a fi”. O mare parte din diateza pasiva, generalizari si nominalizari (folosite foarte mult de birocrati) vor disparea. Cuvinte abstracte vor deveni concrete, iar canalele noastre senzoriale vor lucra mult mai eficient, deoarece vom realiza ca intelegem si avem o imaginatie destul de bogata.
Iata aici un alt exemplu: “Costel taie o scandura in patru bucati egale”. Aceasta este o propozitie al carei inteles nu ne pune in situatia de a cauta dictionarul. Este extrem de usor sa-l vedem pe Costel cum taie acea scandura in momentul cand convertim cuvintele in reprezentari senzoriale. Mai precis, putem sa ne imaginam actiunea ca si cum am face-o noi. Daca analizam putin aceasta propozitie, putem extrage cateva cuvinte-cheie: Costel, taie, scandura, patru, bucati. Deci, Costel, nu Ionel, nici George, taie, nu masoara, o scandura, nu o bara de metal, patru bucati, nu trei si nici cinci.
Astfel, folosind propozitii cu cat mai multe informatii in contextul ei, putem atinge, cu foarte mare usurinta, scopul stabilit intr-o discutie, fara sa apara confuzii sau interpretari gresite.
Muzicalitatea limbajului
Pe langa logica si calitati tehnice, limbajul nostru, indiferent pe ce limba este rostit, are si o oarecare muzicalitate. La unele limbi, acesta se poate observa mai accentuat, de exemplu limba italiana, franceza, romana sau spaniola, iar la altele, muzicalitatea apare mai putin sau nu se poate observa deloc, cum ar fi limba germana.
Desigur, nu numai caracteristicile unui limbaj determina faptul daca acesta are sau nu o oarecare muzicalitate. Aici este foarte important si felul cum este rostit limbajul. In felul acesta, observam cateva elemente esentiale, care ne ajuta sa descoperim atat muzicalitatea limbajului, cat si calitatea acestuia.
Este important de retinut faptul ca atunci cand dorim sa obtinem un raport cat mai eficient cu partenerul de discutie, mai ales in cazul cand nu-l putem vedea, trebuie sa gasim mai intai un element de potrivire din cele enumerate mai sus si, treptat, sa mai adaugam altele, in masura posibilitatilor.
Acest tip de raport, dar si folosirea eficienta a limbajului se aseamana cu un dans, se fac schimbari usoare si intr-un mod cat mai natural. Este indicat sa se mentina un nivel general si simplu al comunicarii, asa cum am discuta cu un copil sau cu o persoana in varsta, iar stilul sa ramana cat mai formal.
Doar o vorba sa-ti mai spun!
Este foarte important nu numai mesajul pe care dorim sa-l transmitem, ci si felul cum este rostit acesta.
Volumul – se refera la felul cum vorbeste o persoana, adica daca aceasta vorbeste tare sau incet.
Intonatia – se refera atat la variatiile vocii in timpul vorbirii, deci cat de sus sau jos suna aceasta, cat si la mesajul emotional pe care il raspandeste vocea.
Ritmul – putem observa o melodie curgatoare in vocea persoanei cu care comunicam sau ne suna ca ceva intrerupt?
Viteza – se refera la cat de repede sau cat de lent vorbeste o persoana.
Timbrul – aici, este important de observat calitatea vocii, de exemplu, daca aceasta este destul de clara si raspicata sau este mai ragusita.
Pauzele in vorbire – aceasta calitate a vorbirii se afla intr-o stransa legatura cu ritmul si viteza. Sunt persoane care vorbesc foarte repede si nu mai au timp de o pauza decat dupa ce mesajul a fost livrat in intregime. Altele vorbesc destul de lent, cu un ritm intrerupt si cu pauze lungi. Acestea din urma sunt, de obicei, acele persoane obisnuite sa-si aleaga cuvintele cu mare atentie si care au nevoie de pauze pentru scurte recapitulari.