SA DECIS: Mubarak nu este vinovat de uciderea manifestanţilor în protestele din 2011 din Egipt

Un tribunal din Cairo l-a exonerat sâmbătă pe fostul preşedinte Hosni Mubarak de acuzaţia de complicitate la uciderea a sute de manifestanţi în timpul revoltei din 2011 care a dus la înlăturarea sa după 30 de ani la putere, relatează AFP şi Reuters.

De asemenea, tribunalul l-a achitat pe Mubarak, în vârstă de 86 de ani, de acuzaţiile de corupţie, într-un dosar în care era suspectat că a vândut gaze naturale Israelului sub preţul pieţei.

Şapte înalţi responsabili de securitate, printre care şi fostul ministru de interne al fostului preşedinte, au fost achitaţi de acuzaţii procesul care a stabilit rolul lor în uciderea protestatarilor în timpul revoltei din 2011.

Fostul ministru de interne Habib al-Adly şi alţi şase responsabili de securitate au fost achitaţi de judecătorul Mahmoud Kamel al-Rashidi, care i-a declarat 'nevinovaţi'.

Peste 800 de persoane au fost ucise în timpul revoltei populare care a provocat căderea regimului Mubarak după 30 de ani la putere.

SURSA: Agerpres