În subsolul unui teatru în curs de renovare, muncitorii s-au împiedicat de ceea ce credeau că este un borcan mare din piatră cu săpun care, după examinarea oamenilor de știință, s-a dovedit a fi o amforă plină cu monede de aur din Imperiul Roman în valoare de milioane de dolari.

Monedele, datând din secolul al IV-lea sau al V-lea, au fost o surpriză pentru experți, deoarece în astfel de amfore de obicei se țineau vinuri și produse alimentare.

Potrivit npr.org, monedele romane prezintă imaginile împăraților Honorius, Valentinian III, Leon I, Antonio și Libio Severo, toți dinainte de anul 474 d.Hr.

Imaginile împăraților vor ajuta la corectarea oricăror presupuneri moderne cu privire la modul în care arătau împărații respectivi și vor ajuta oamenii de știință să afle mai multe despre acest timp turbulent din Italia.

Datorită modului în care monedele erau atât de frumos stivuite, expertul în monede Maria Grazia Facchinetti consideră că amfora nu era proprietatea unui cetățean obișnuit, ci probabil a unei bănci publice, deși la acea vreme invadatorii germani se apropiau de Italia și o persoană bogată sau un grup de oameni este posibil să fi ascuns aurul.

În prezent, arheologii intenționează să lase amfora la locul ei și au luat douăzeci și șapte de monede reprezentative pentru a fi examinate de laboratorul de restaurare Mibac din Milano.

Teatro Cressoni, în care s-a făcut descoperirea, a fost construit în 1870 și a fost folosit ca o casă rezidențială și un cinematograf înainte de a fi abandonat în 1997. Teatrul a fost renovat pentru a transforma clădirea în bloc apartamente.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric