Mă frec la ochi și mai citesc încă o dată. Da, am citit corect. Ministrul Mișa vrea să ne bage mâna în buzunar și să ne ia nouă, tuturor salariaților, 2% din întregul fond de salarii. Sigur, ideea ne este vândută șmecherește, sub forma unui câștig. Nu sunt capabil să reproduc aici aburelile lui Mișa, dar l-am văzut cu ochii mei, la televizor, cum ne spunea că el, de fapt, reduce taxele. Ce să mai, Ghiță Pristanda al lui Caragiale, cu ale sale steaguri, era mic copil. Salariații la stat probabil că nu se vor agita cu asta; ei simt că nu-i privește nimic din ceea ce se întâmplă în mediul privat. Nici pensionarii nu-și bat capul. Cu atât mai puțin asistații social. Li se iau bani angajatorilor, zice domnul ministru. Dar angajatorii de unde dau banii ăștia? Au ei un fel de corn al abundenței din care pot scoate bani fără număr, fără număr, exact așa cum scrie la cartea sfântă a pesedeului lui Dragnea, cu autor incert și intitulată „Programul de Guvernare“? Orice ban trebuie produs de cineva prin crearea echivalentului în produse sau servicii. Nu se poate altfel.

Dacă BNR tipărește mai mulți bani, aceștia își pierd valoarea. Indiferent câte zerouri va desena Isărescu în coada bancnotelor sale, totalul sumei în lei aflată în circulație va valora cât produsele și serviciile pe care le produce economia românească. Nu avem cum să scăpăm de ecuația aceasta, orice artificii financiare am face și oricât am întoarce cuvintele pe față și pe dos. Angajatorii trebuie să recupereze acești 2% pe care îi donează la buget fie din creșterea prețului bunurilor și serviciilor, fie din diminuarea fondului total de salarii. În plus, taxa aceasta nouă, „de solidaritate“, nu știm exact la ce folosește. Nu ne este clar nici cu cine trebuie să fim solidari. Cu asistații sociali care refuză să muncească fiindcă li se pare că sunt salariile prea mici? Cu parlamentarii și funcționarii care tocmai și-au dublat sau triplat veniturile? Cu pensionații special, care au avut rezultate remarcabile la plimbat hârtii și care s-au reangajat pe vechile lor posturi a doua zi după ce au ieșit la pensie? Cea mai mare problemă cu guvernul ăsta este că nici măcar nu te lasă să te minți singur că poate nu e chiar așa de rău cum pare. Minciunile cu care ies ei la rampă sunt atât de gogonate încât până și celor care-și doresc să le creadă le este imposibil să o facă. Ne întoarcem la binecunoscuta paradigmă comunistă „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc“. Sigur că pe termen lung nu are nimeni de câștigat din asta. Dar, pe termen scurt, știu cel puțin o mustață care se zbate în spasme de râs.