„În acest stabiliment nou, decorat cu un lux de tot parisian, se găsește bonboane de Paris, prima calitate; cartonagiu cel mai bogat și elegant; bonboniere cutii pentru Anul Nou; coșnicioare de mireasă ș.a. (…)
Se găsește în toate zilele patiseria proaspătă, gâteaux-montés, petits-patés și surprises en sucre dintre cele mai variate.
Acest stabiliment are și un salon fasionabil, ca cele din Paris, pentru consumatorii de cafea, ciocolată și ceai, care de la Anul Nou vor găsi diferite jurnale franceze, germane și românești ca să petreacă ore plăcute.
Fialkowski speră ca înalta nobilime și onorabilul public vor urma și de acum înainte a-i acorda aceeași bunăvoință ca și până acum și că vor vizita magazinurile sale”, scria „Vestitorul românesc”, la 1856.
Fiind lângă teatru, unde se jucau și spectacole de operă, localul mai era cunoscut și sub denumirea „cafeneaua operei”.
În acest loc se strângeau figuri dintre cele mai interesante și excentrice. Îl puteai chiar vedea, foarte rar, pe Eminescu intrând și cerând chelnerului un șvarț pe care îl plătea înainte să-l bea.
Ușor taciturn, nu intra în vorbă cu nimeni și pleca după doar 10-15 minute, scrie Alexandru Obedenaru în „Amintirile unui poet decadent“. Șvarțul era o băutură importată din Europa Centrală, alcătuită din cafea și cicoare măcinată, ce se bea de obicei rece.
Ceva mai des îl puteai zări pe Alexandru Macedonski, compunând versuri la una din mesele cafenelei, în timp ce fuma cu nesaț din țigareta sa din chihlimbar galben, care ar fi aparținut, conform poetului, unui rege al Poloniei.
Macedonski avea tot felul de pipe și portțigarete exotice, tipic orientale, din care nu se delecta însă doar cu tutun, ci și cu un „divin narcotic”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric
