Cu două decenii în urmă, pe 17 noiembrie 1996, avea loc în România postdecembristă ceea ce eu am numit imediat după aceea, Victoria Revoluţiei din noiembrie 1996.
În condiţiile unei participări record (75,9%), la cel de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, Emil Constantinescu îl învingea pe Ion Iliescu cu scorul de 54,41% faţă de 45,50%. După şase ani de luptă a Opoziţiei, a Presei independente, a Străzii pentru Schimbarea pe cale democratică, Regimul Ion Iliescu, care părea etern, s-a prăbuşit, lăsînd locul Regimului Emil Constantinescu.
Opoziţia întruchipată de CDR + PD avea acum întreaga putere:
Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul. Unii îşi mai amintesc, poate, că pentru prima şi ultima dată în postdecembrism, rezultatele unor alegeri au stîrnit în Bucureşti şi în ţară o veritabilă sărbătoare.
S-a ieşit în Piaţa Universităţii, s-a deschis Balconul – fapte sincere ale electoratului anti-FSN, exprimînd bucuria de a fi văzut, în fine, Schimbarea. A fost sărbătoare şi în redacţia Evenimentului zilei.
Din iunie 1992, de patru ani, adică, Evenimentul zilei se situase în avangarda bătăliei angajate de Presa independentă împotriva atotputernicului Regim Ion Iliescu.
În chip inevitabil, în această luptă, am avut drept aliaţi pe Emil Constantinescu şi formaţiunile de Opoziţie – CDR şi PD.
Ca autor al editorialului publicat zi de zi, timp de patru ani şi ceva, pe pagina întîi a ziarului, fusesem un critic necruţător al Regimului Ion Iliescu şi un susţinător al lui Emil Constantinescu, Petre Roman şi al CDR şi PD.
Sărbătoarea de la Evenimentul a durat doar un număr, cel din 18 noiembrie 1996, dedicat rezultatelor.
Începînd cu 19 noiembrie 1996, la iniţiativa mea, Evenimentul zilei a pus capăt sărbătorii şi a trecut la îndeplinirea principalei misiuni a unei instituţii de presă:
Supravegherea Puterii. Chiar din primele zile, noua Putere dădea semne că e pe cale să preia multe din năravurile fostei.
În plus, zile-n şir, la nivelul Puterii, s-a sărbătorit Victoria de la 17 noiembrie 1996, deşi marile probleme ale ţării cereau trecerea la muncă din chiar ziua de luni, 18 noiembrie 1996.
În timp ce sărbătoreau, învingătorii își disputau deja privilegiile Puterii, amintind izbitor de învinși.
Sesizînd pericolul pe care-l dă beţia Puterii fostei Opoziţii, în numărul din 20 şi 21 noiembrie 1996 am publicat editoriale în care trăgeam de mînecă Noul Regim.
A fost o uluire generală, marcată de revoltă în rîndurile cetăţenilor.
Ce l-a apucat pe Ion Cristoiu?
S-a dat cu Ion Iliescu?
De ce nu sărbătoreşte ca şi noi? Întrebărilor, nedumeririlor şi revoltelor le-am răspuns prin editorialul „Să le reamintim puternicilor zilei că sunt, totuşi, muritori!” publicat vineri, 23 noiembrie 1996.