„Să mor io dacă mai fur“, îmi spune femeia din a cărei fizionomie palidă sesizez, după ce-şi mută năframa de pe bărbie, buba dulce de pe buză. „Să mă bată Dumnezeu“, întăreşte, desenând în aerul întunecat al serii o cruce cât toate zilele – gest total nepotrivit pe strada principală din Marxloh, unde ar trebui, de fapt, să înmoaie inimile şi portofelul majorităţii mahomedane. Turcii au pus stăpânire pe cartierul din Duisburg, de te şi miri că încă mai respiră hornurile înalte ale două dintre simbolurile Germaniei: oţelăria Thyssen-Krupp şi berăria König Pilsner.

Doi copii şi un pic, chiria pe o lună

Au fost, un timp, în Franţa, dar i-a alungat Sarkozy. Din Italia i-a alungat o crimă care a anatemizat un neam întreg. Din Spania i-a alungat recesiunea. Acolo, în Spania, era bine, mă asigură puştiul aşteptând cuminte pe un scaun până ce-şi rezolvă părinţii treburile administrative pentru care au ieşit în oraş. Aici, în Germania, au găsit o locuinţă şi vor să îşi facă acte de luare în spaţiu. Flotantul, cum ar veni. Nu înţeleg o boabă germană; iar de la primăria cartierului Hochfeld li s-a cerut să traducă certificatele de naştere ale copiilor şi pe cel de căsătorie – deşi documentele, eliberate de către statul român, sunt redactate în trei limbi, tocmai pentru a fi recunoscute în întreaga Uniune Europeană.
Duisburg-Marxloh Duisburg-Marxloh

Contractul de închiriere nu spune nimic despre plata curentului. N-aveau habar că e musai s-o facă. Lor nu le-a spus nimeni să se înregistreze la furnizorul de curent. Bine, că nici nu consumă prea mult. Au un singur bec. Şi boilerul, dar, spun, era deja acolo, când s-au mutat – ca şi cum ar dori să fie tuturor limpede că nu l-au cerut ei.

Vor să îşi dea copiii la şcoală. Spun, ca mai toţi în situaţia lor, că vor să le ofere şansa unui viitor mai bun. Poate chiar aşa o fi. Dar: un copil înscris la şcoală este un copil care procură familiei circa 150 de euro donaţi de statul german. O chirie lunară începe undeva în jurul a 300-350 de euro. Atât cere proprietarul. Teoretic, doi copii şi un pic rezolvă problema.

Dar nu sunt mulţi cei care au contact direct cu proprietarul. Între proprietar şi chiriaşi s-a aşternut o pătură a intermediarilor. Au adunat, deja, câţiva ani de şedere în Germania şi au învăţat mersul lucrurilor – şi mai toate portiţele legale. Subînchiriază locuinţele cu cel puţin o sută de euro în plus.

 Frigul de la Mihăileşti nu se compară cu cel din Dusiburg

„Să mor io dacă mai fur!“. Pe trotuarul din Marxloh, femeia cu herpes nu are nici cea mai vagă idee cât de vulnerabilă este. Probabil s-a obişnuit cu ideea că, din când în când, îi iese buba dulce. O să o ducă aşa toată viaţa, cu imunitatea vraişte, aşteptând un alt necunoscut care să îi facă un copil şi să dispară. Ea va rămâne în urmă, parazitând statul german. Şi va cere mila trecătorilor pe strada principală a unui cartier din Duisburg în care mai fumegă hornurile oţelăriei Thyssen-Krupp şi de unde încă se mai livrează spre lumea largă celebra bere König Pilsner. În parohiile abandonate nu doar de enoriaşi ci şi de preoţi s-au mutat turcii. Atât de mulţi turci încât au construit aici una dintre cele mai mari moschei din Germania.

Printre ei, peste cinci mii de imigranţi din România şi Bulgaria trec neobservaţi. Allah sigur nu se va fi supărând când femeia cu buba dulce îl invocă, în româneşte, pe Dumnezeu ca martor al spăşeniei. „Să mă bată…“ Dacă, desigur, nu jură strâmb. A fost prinsă la furat. „Ce crezi c-am furat? Lame de bărbierit am furat. Mi-au dat cu suspendare. Merită să mă fac recidivistă pentru ce? Pentru trei lei?“. Şi acum? Din ce trăieşte? Îmi arată o fiţuică într-o ţiplă de plastic. E ziarul Fifty-Fifty, publicat pentru a reflecta viaţa celor ce trăiesc la marginea societăţii şi redactat chiar de aceştia. Îl vinde la suprapreţ. Mai are, acolo, în ţiplă, o fotografie cu patru femei. În numele lor mai cere ceva de pomană. Îi ajung banii? Se descurcă. Şi unde trăieşte? Împreună cu alte câteva fete, într-un apartament. Adună bani de chirie, cumva. Acum, că vine iarna, ce să facă? N-are unde să se ducă în România. E frig acolo, la Mihăileşti, lângă Bucureşti. Aici nu e? Ba e şi aici. Dar aici e aici…
Mai multe, pe DEUTSCHE WELLE