Un razboi mondial pe cale de a se petrece, un palat de gheata in care se ascunde un ticalos, hovercraft-uri (vehicule pe perna de aer) si dueluri cu sabii A? la Darth Vader, plus alte zorzoane hi-tech si trimiteri retro: colectia de clisee acumulate de „Die Another Day,, pare relevanta, dar nu e. La 40 de ani de la primul James Bond (007 cu numarul 20, ca sa zicem asa), parea greu sa mai poti face ceva nou si bun din cel mai tare spion cinematografic al tuturor timpurilor. si totusi, regizorul Lee Tamahori („Along Came a Spider,, cu Morgan Freeman, „The Sopranos,,) a reusit sa infirme judecata conform careia seria a doua si remake-urile nu fac decat sa lase un gust amar. Cu o distributie de superproductie, cineastul reuseste sa jongleze cu cliseele Bond intr-un fel laudabil. Adultii exigenti sesizeaza distantarea putin ironica cu care se joaca regizorul cu stereotipul 007, iar fanii mai copilarosi sau copiii cu imaginatia doldora de urmariri si pac-pac savureaza povestea ca atare. E si normal sa fie asa, deoarece cheile multiple de lectura sunt o conditie necesara pentru un succes onorabil in ziua de azi, mai ales intr-o arta atat de comerciala precum filmul.
Succesul de casa este notabil: incasari de 156 de milioane de dolari in SUA, la o luna si trei saptamani de la premiera oficiala (22 noiembrie). Adica locul al saselea in box-office-ul tuturor timpurilor, dupa titluri precum „Atacul
clonelor,,, „Lord of the Rings,, si „Harry Potter II,,. Toata lumea pare a fi multumita, asadar, mai putin Coreea de Nord. Din motive politice, pentru realizatorii filmului a fost destul de convenabil sa localizeze o parte a actiunii aici. si, din motive la fel de politice, Bond a inceput sa aiba cronici veninoase in tara lui Kim Jong II.