Este vorba despre o propunere privind înfiinţarea unei taxe de solidaritate pentru toţi românii care au venituri mai mari de 3.200 de lei net lunar, ca o variantă mult mai bună decât tăierea salariilor bugetarilor din timpul crizei din 2009.

Această taxă ar urma să fie plătită şi de pensionari, sub forma unei contribuţii de asigurări de sănătate, care ar spori astfel fondurile destinate luptei împotriva pandemiei.

„Recomandăm reintroducerea plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate de către pensionarii cu venituri (din pensie şi orice alte surse) mai mari de 3.200 lei net lunar, valoarea salariului mediu net din februarie 2020”, se arată în raportul institutului.   Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) în România mai mult de 200.000 de pensionari, exceptându-i pe cei din cadrul Armatei, Poliţiei şi alte categorii de pensii speciale precum magistraţii sau parlamentarii, au venituri lunare mai mari de 3.000 de lei (datele CNPP nu precizează câţi pensiionari au venituri cuprinse între 3.001 şi 3.200 de lei).

Impozit pe salariile mari

Totodată, institutului mai recomandă instituirea unui impozit de solidaritate pe salariile mai mari de 3.200 de lei net, fără a specifica procentul sau suma fixă.

„Impozitul de solidaritate pe care îl propunem reprezintă un impozit direct pe o perioadă determinată, universal, fără nicio excepţie, de la un anumit prag al veniturilor în sus, indiferent de sursa acestora.

Impozitul de solidaritate ar include: veniturile din muncă, veniturile din pensii,  veniturile din capital şi proprietate.

Pragul pe care îl propunem pentru impozitul de solidaritate este de 3.200 lei / lunar, respectiv valoarea salariului mediu net în februarie 2020.

Tot ce depăşeşte acest prag, indiferent de sursa de venit (salarii, pensii, chirii, dividende, rente) intră sub incidenţa impozitului de solidaritate.

Cu alte cuvinte, primii 3.200 de lei de venit net (după plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit, în cazul salariilor şi pensiilor) nu sunt impozitaţi deloc prin impozitul de solidaritate, ci numai tranşa de venit dincolo de pragul de 3.200 lei lunar.

Cota de impunere poate fi stabilită de decidentul politic în funcţie de criterii fiscale şi de rezervele de solidaritate ale societăţii.

Avantajele impozitului de solidaritate

  • are o perioadă determinată: de la câteva luni până la un an; spre deosebire de tăierile de salarii din anul 2010, oamenii vor avea orizontul revenirii la normalitate;
  •  este universal şi cu adevărat solidar: toţi cei cu venituri lunare nete de peste 3.200 lei plătesc, fără nicio excepţie (este binecunoscut că prima excepţie atrage după sine o sumedenie de alte categorii socio-profesionale);
  • este moral dezirabil, deoarece este just ca acei care au mai mult să contribuie mai mult; în acest fel, solidaritatea clamată de liderii politici îmbracă o formă concretă; e momentul să învăţăm din lecţiile trecutului, iar costurile sociale ale crizelor să fie mai corect distribuite în populaţie, nu doar pe umerii celor cu venituri mici şi medii;
  • rezolvă temporar problema controversată a pensiilor „speciale”, fără a fi nevoie de revizuirea legislaţiei acestora; şi poate fi un exerciţiu de utilă acomodare în vederea rezolvării definitive a problemei pensiilor „speciale”, prin impozitarea acestora
  • evită măsurile de austeritate, economic contraproductive, de tipul tăierilor de salarii din 2010, care dezbină societatea şi incită grupuri şi categorii socio-profesionale unele împotriva altora;
  • este în linie cu măsura luată de guvernele din toate timpurile şi toate locurile în situaţie de tip economie de război: obţinerea de venituri fiscale excepţionale prin impozite excepţionale;
  • este o formă compensatorie prin care „câştigătorii tranziţiei” dau ceva înapoi societăţii.