Toți liderii politici, de o parte și alta a Oceanului, promit să stimuleze „o creștere economică prietenoasă cu locurile de muncă”. Soluțiile viabile, din care s-ar putea inspira eventual și România, sunt însă clare pentru mult mai puțini.
Cu 23 de milioane de șomeri, Europa își poate găsi cu greu drumul de ieșire din criză dacă politicile publice descurajează munca. După zeci de ani de măsuri pline de bune intenții ale statelor față de angajați s-a ajuns chiar la așa ceva. „Protecția” obținută de salariații de ieri se întoarce împotriva șomerilor de azi.
Legislația europeană este plină de restricții impuse angajatorilor în stabilirea salariului, a condițiilor de angajare sau de concediere și paralizează acum crearea de noi locuri de muncă. Bariere suplimentare există la intrarea în multe profesii sau activități economice, fie că este vorba de autorizări sau licențe greu de obținut, fie chiar de limitarea numerică, la nivel local, a celor autorizați să le practice. Statele europene au asigurat protecție împotriva concurenței multor categorii profesionale și companii din diverse domenii, chiar dacă, teoretic, tocmai libera concurență este cea protejată în interiorul Uniunii.
La toate aceste bariere se adaugă un nivel ridicat de taxare, motivat în trecut prin aceleași bune intenții de protecție socială, dar care în prezent pune greutăți suplimentare în crearea de locuri de muncă.
Liderii europeni, la fel ca și cei americani, caută acum soluții împotriva șomajului. Reuniunea UE de la finele acestei luni se va concentra, potrivit președintelui Consiliului Europei, Herman Van Rompuy, pe strategia anti-recesiune, cel mai important principiu de acțiune urmând a fi stimularea creării de locuri de muncă.
Intervenționismul rămâne însă boală grea printre politicieni. Puține dintre măsurile prefigurate în UE vizează flexibilizarea legislației muncii sau ridicarea barierelor fiscale și administrative puse de state activității economice private.
Favorită rămâne convingerea că joburile trebuie create direct și de stat, că guvernele nu trebuie să exagereze cu tăierea anumitor cheltuieli pentru a nu afecta creșterea economică și șomajul (deși criza datoriilor impune acum consolidare fiscală) și că investițiile publice, în domenii desemnate „strategice” de intuiția politicienilor, vor fi motorul creșterii economice, chiar dacă nu sunt, de fapt, decât sume cheltuite din taxele contribuabililor, care diminuează corespunzător alte cheltuieli și investițiile private.
De viziuni intervenționiste pentru reducerea șomajului nu duce lipsă nici dezbaterea economică din Statele Unite, incluzând propuneri de creștere a inflației prin artificii monetare.
Mai lucide în căutarea soluțiilor viabile par să fi devenit, după ani în care au reușit să afunde țara într-un munte de datorii, autoritățile din Italia. Premierul Mario Monti a anunțat măsuri de liberalizare pentru susținerea concurenței în mai multe sectoare economice, care să ajute creșterea economică. Italienii vor să retragă privilegiile companiilor dominante și să ușureze accesul noilor veniți în domenii precum gaze, energie, comerț, transport sau diverse profesii.
Un model de inspirație mai bun și pentru autoritățile române, în condițiile în care pot fi de mai mare folos economiei sprijinind concurența, decât oferind protecție împotriva acesteia. Iar bariere de acces, care așteaptă să fie ridicate, există în multe activități și profesii: de la numărul limitat de licențe de taximetrie care pot exista în fiecare oraș, la numărul fix de noi intrați în profesie acceptați anual de Camera Notarilor sau restricțiile profesării avocaturii prin asocierea în alte barouri decât cel existent în prezent, până la alocarea de monopoluri pentru rutele de transport privat de persoane. În acestea, dar și în multe alte domenii, jucătorii susțin că este în interesul publicului ca ei să fie protejați de concurență prin legi locale sau naționale. O logică economică distorsionată, pe care autoritățile continuă însă să o împărtășească.