Compania spera ca această măsură să îi asigure stabilitatea financiară până ce noi investitori vor finanța producția, însă judecătorii au considerat că nu există nici un element care să garanteze că o astfel de măsură ar putea da roade.
Ieri, Victor Mueller, CEO al Saab, anunța că „firma Swedish Automobile (n.n. – deținătorul Saab) a ajuns la concluzia că o reorganizare voluntară va oferi timpul necesar, protecția și stabilitatea afacerii astfel încât salariile să poată fi plătite, să putem accesa fonduri pe perioade scurte și să pregătim repornirea liniilor de asamblare”. Recent, Mueller și-a dat acordul ca 53,9% din acțiunile companiei Saab să fie vândute comerciantului de automobile Pang Da și producătorului de vehicule Zhejiang Youngman, ambele, companii chineze. Valoarea tranzacției se ridică la 245 milioane de euro, iar semnarea documentelor depinde de acordul autorităților din China.
În 2010 compania Saab a fost vândută de General Motors firmei Spyker Cars, iar numele a fost schimbat în Swedish Automobile. Deși vânzarea a fost făcută cu scopul de a „salva” Saab, de atunci problemele financiare au fost tot mai acute. În martie producția a fost suspendată. După câteva încercări nereușite de a finanța producția, uzina din Trollhaettan a oprit total linia de asamblare în luna iunie. Salariații companiei nu au mai fost plătiți de trei luni.
UPDATE: Instanța a respins solicitarea Saab lăsând compania pe mâna creditorilor
8 septembrie 2011, 17:35
Ultima modificare în 8 septembrie 2011, 20:35
Instanța suedeză din districtul Vanersborg a respins solicitarea producătorului de automobile Saab care apelase la justiție pentru a se proteja de presiunile creditorilor invocând o reorganizare voluntară.
Etichete: Pang Da,
protectie,
saab,
Trollhaettan,
Zhejiang Youngman
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook