S-a deschis SAB 2023. Mircea Fechet, mândru de Salonul Auto București
S-a deschis SAB 2023. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a participat marți, 10 octombrie 2023, la deschiderea Salonului Auto Bucureşti.
În cadrul acelui eveniment, el i-a felicitat pentru „cei 30 de ani de la primul salon auto organizat la Bucureşti şi pentru această a 20 a ediţie aniversară”.
Potrivit lui, pentru iubitorii de maşini, pentru pasionaţii de cai putere şi pentru publicul larg, Salonul Auto Bucureşti rămâne cel mai important eveniment al anului. Acolo, oamenii au privilegiul de a vedea care sunt noutăţile din domeniul auto.
„Cred că, dincolo de tehnologiile care apar în fiecare an, dincolo de designul nou cu care ne-am obişnuit să interacţionăm anual, dincolo de cele mai noi tehnologii în siguranţa auto, este o bună ocazie pentru mine să mă adresez şi să discut şi despre grija faţă de mediu”, a declarat, marți, Mircea Fechet.
Care sunt tendințele din acest an în domeniul auto?
S-a deschis SAB 2023. În fiecare an, Salonul Auto București a prezentat tendințele pieței auto.
Se pare că spațiul dedicat mașinilor hibride, mașinilor electrice și mașinilor prietenoase cu mediul este din ce în ce mai mare, raportat la celelalte suprafeţe ale târgului auto. Ceea ce înseamnă că interesul românilor pentru acest tip de autoturisme este unul ridicat.
„Ştim cu toţii ambiţiile Uniunii Europene, ştim cu toţii ambiţiile României la sectorul de decarbonizare a transportului şi în fiecare an, acest târg ne arată care sunt tendinţele pieţei auto şi în fiecare an pot observa şi sunt convins că voi observa şi în acest an că spaţiul dedicat maşinilor hibride, spaţiul dedicat maşinilor electrice, spaţiul dedicat maşinilor mai prietenoase cu mediul, este din ce în ce mai mare, raportat la celelalte suprafeţe ale târgului.
Asta înseamnă că interesul românilor pentru acest tip de autoturisme este unul ridicat şi mă bucur că şi marii jucători ai industriei auto s-au adaptat rapid la acest interes nu doar al românilor, ci al tuturor cumpărătorilor de autoturisme noi.
Este un semnal şi pentru România că suntem din ce în ce mai dornici de achiziţia acestor autoturisme prietenoase cu mediul şi încerc să îndrăznesc să sper că pentru acest apetit crescând al românilor este responsabil şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Nu o să intru într-o discuţie referitoare la care maşini sunt mai bune sau mai fiabile sau mai ieftin de întreţinut, cele cu combustie internă sau cele cu motoare electrice”, a adăugat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Un lucru este cert. Pe lângă costuri mai mici de întreţinere marele avantaj al unui autoturism electric, există și posibilitatea de a îţi produce singur acasă carburantul, dacă eşti beneficiar de energie verde de panouri fotovoltaice.
Acest aspect i se pare lui Mircea Fechet nu doar mai ieftin, ci extrem de plăcut. Ce poate fi mai util decât să îţi faci plinul acasă din propriile panouri?