O acţiune „semisinucigaşă“. Aşa descrie, acum, Cori Grămescu (30 de ani) decizia de a cumpăra, în 2008, sala de fitness LadyFit, în care activase ca manager şi ca antrenor. Exact în momentul „intrării oficiale“ a crizei în România, „eu tocmai preluasem un contract cu o chirie de 7.000 euro pe lună. Mai aveam doar 80 de cliente“, îşi aminteşte ea. Şi dacă preţul de achiziţie a fost mic – „(…) doar 5.000 de euro pentru că era un business în faliment“ -, costurile de renovare a sălii au fost de opt ori mai mari. Prima investiţie făcută „nu se vede, dar se simte“, pentru a păstra o formulare care-i aparține – „Numai sistemul de ventilaţie a costat 30.000 de euro. Restul banilor sunt în pereţii de rigips şi mâna de lucru“. În paralel, şi-a renegociat chiria, care i-a scăzut „la mai bine de jumătate“. „În primele patru luni nu am avut bani să plătesc echipă de curăţenie. Eu spălam parchetul, dezinfectam băile, toaletele – se confesează ea – , dar a fost o lecţie bună, pentru că am înţeles că doar prin muncă poţi să construieşti ceva durabil. Nu există scurtăruri“.
Bilanţul de-acum e mulţumitor: în termeni de notorietate, Cori Grămescu e una dintre cele mai căutate antrenoare personale de fitness şi nutriţionişte din Bucureşti. Când vine vorba de business, LadyFi înseamnă „o echipă de 11 fete, o contabilă, un număr mediu de 350 de abonamente pe lună, cu o creştere semnificativă primăvara şi la început de vară. Este o sală exclusiv pentru femei, iar valoarea medie a unui abonament este undeva la 45 de euro“, rezumă ea.
A slăbit 40 de kilograme
Povestea antrenoarei originară din Craiova e una aproape americană. În adolescenţă, s-a îngrijit mai degrabă de intelectul ei. Olimpică la matematică şi fizică, nu-şi lăsa prea mult loc pentru sport. „Mâncam mult fast-food şi multe dulciuri şi, aşa, am sărit de 80 de kilograme (…) A fost dur primul contact cu sportul şi l-am perceput ca pe ceva nesuferit, foarte obositor şi neprietenos cu începătorii“, mărturiseşte ea. Dar a simţit pe pielea ei beneficiile exerciţiilor fizice şi ale regimului alimentar sănătos – a reuşit să slăbească 40 de kilograme -, şi din clientă a ajuns instructor şi proprietar de sală de fitness, iar, mai nou, a fost certificată ca nutriționist. „Mă ocupam de managementul unei săli de sport şi semnasem un contract cu o firmă care ne solicitase pentru angajate clase exclusive de pilates, tae bo şi step aerobic. Nu aveam instructor de pilates şi nici n-am găsit“, povesteşte Cori cum şi-a început cariera de antrenor. Vrând-nevrând, a început să înveţe mişcările pilates, o metodă de antrenament, alcătuită din exerciţii simple, despre care spune ca provoacă fiecare muşchi şi sculptează şi modelează corpul într-un mod cât se poate de natural. Cum clasa a prins foarte bine la cliente, simţea înevoia să facă şi o şcoală de elită. A reuşit să fie admisă la cursurile celei mai mari instituţii din lume dedicate acestui sport, academia Stott Pilates Training Center din Canada şi, după un examen dur, a devenit primul instructor de pilates din România.
Tot în Canada, şi-a luat şi certificarea de antrenor personal. Realizând limitările fitnessului de pe piaţa din România, şi-a dezvoltat propriile metodele de pilates şi predă cursuri intensive pentru formarea și certificarea instructorilor (Ultimate Pilates by Cori Grămescu, metodă înregistrată la OSIM); de la începutul carierei a antrenat peste 10.000 de cliente, de la 8 la 86 de ani, şi a certificat deja trei promoţii de instructori. Şi imediat după ce lansează un nou proiect – tocmai și-a lansat site-ul şi și-a deschis propriul cabinet de dietă și nutriție -, antrenoarea se gândeşte la următorul. Aşa se face că şi-a propus ca, începând cu anul viitor, „să folosim experienţa acumulată şi să creem aşa-numitele clase gata făcute pe care să le dăm instructorilor în cadrul workshopurilor (…) Sunt foarte puţini jucători în piaţă care aduc licenţe noi de training“. „Nu-i o afacere care să genereze sume mari de bani“, conchide Cori Grămescu, explicând că îşi validează rezultatele întrebându-se permanent dacă ea şi echipa ei ar fi trăit mai bine dacă ar fi fost angajate în altă parte. Şi, până acum, răspunsul a fost de fiecare dată negativ. _
100 mil. euro, este valoarea estimată a pieţei de fitness din România.
45 euro este valoarea medie unui abonament lunar la LadyFit. O medie de circa 350 de femei, din toate categoriile sociale şi profesionale, îşi reînnoiesc lunar abonamentul