Salah Abdeslam, condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate

Un tribunal din Franţa a decis, miercuri, că toţi cei 20 de inculpați în procesul atentatelor din 2015 de la Paris sunt vinovaţi. Este vorba de cele mai sângeroase atentate comise vreodată în Franța. Atacurile de atunci s-au soldat cu 130 de morţi şi sute de răniţi.

Judecătorii din Franţa au stabilit, miercuri, că toţi cei 20 de inculpaţi în procesul atentatelor din 2015 de la Paris sunt vinovaţi. Pedepsele vor fi pronunţate mai târziu în cursul serii. Este vorba de procesul care a fost urmărit de toți francezii și care a vizat atacurile de la sala de concerte Bataclan, din şase baruri şi restaurante şi din zona stadionul Stade de France. Atunci, mai mulţi islamişti au ucis 130 de oameni, în atacuri coordonate cu arme de foc şi bombe.

Conform sentinţei, principalul inculpat, Salah Abdeslam, a comis acte de terorism şi omoruri, a anunţat judecătorul Jean-Louis Peries, susține Reuters.com. Abdeslam ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate. O astfel de condamnare a mai fost pronunţată în Franţa doar de patru ori.

Procesul atentatelor de la Paris a durat 10 luni

Se presupune că Abdeslam, în vârstă de 32 de ani, cetăţean francez de origine belgiană, este singurul supravieţuitor al grupului care a comis atacurile din 13 noiembrie 2015. La proces, el a declarat cu mândrie că este un „soldat” al Statului Islamic şi şi-a asumat răspunderea pentru atentate. Şi el, şi alţi inculpaţi în proces şi-au cerut însă ulterior iertare de la victime.

Procesul a fost neobişnuit de lung: a durat zece luni, pentru a fi audiate mărturiile detaliate ale supravieţuitorilor despre ororile prin care au trecut şi despre dificultăţile de a trece peste traume; familiile celor ucişi au vorbit despre cât de greu le-a fost să îşi continue viaţa. În sala de judecată s-au aflat, în afară de Abdeslam, încă 13 inculpaţi, dintre care 10 în stare de arest. Ei au fost judecaţi pentru infracţiuni mergând de la complicitate cu atentatorii pentru procurarea armelor şi a vehiculelor folosite la atentate până la planificare şi participare. Alţi şase au fost judecaţi în contumacie.

Doi cetățeni români și-au pierdut viața

Doi cetăţeni români au murit în atentatele teroriste de la Paris. Acest lucru a fost confirmat atunci într-un comunicat al MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul a doi cetăţeni români în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capitala Franţei a fost confirmat de autorităţile franceze. MAE informează că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară”, s-a spus atunci în comunicatul citat.

Atacul a fost revendicat de Statul Islamic. Într-o declaraţie oficială, gruparea jihadistă afirmă că luptătorii săi înarmaţi cu centuri cu explozibil şi arme automate au dus la îndeplinire atacuri în diferite locuri din Paris, care au fost atent studiate.