Oltchim a încercat să îşi majoreze de mai multe ori capitalul social în cursul acestui an, fără să reuşească. La privatizarea combinatului, însă, vor participa şi salariaţii companiei.
Combinatul Oltchim Råmnicu-Vålcea a anunţat recent că intenţionează să îşi majoreze capitalul social cu 2,9 milioane lei, urmånd să ajungă la 35,2 milioane de lei. Majorarea urmează să fie efectuată prin aport în natură din partea principalului acţionar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), şi prin numerar din partea minoritarilor. Măsura este, deocamdată, doar o intenţie, urmånd să fie analizată şi, eventual, aprobată, în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din 10 octombrie. Aportul în natură al AVAS reprezintă terenuri cu o suprafaţă de aproape patru hectare, care vor fi înglobate în activele companiei, avånd o valoare de aproximativ 1,6 milioane lei.
Actuala majorare ar putea fi aprobată mai repede decåt cea aflată, în prezent, în aşteptare. Capitalul social al combinatului chimic vålcean ar fi trebuit majorat cu nu mai puţin de 954,7 de milioane de lei, prin transformarea în acţiuni a creanţei deţinute de AVAS, în valoare de 508,5 milioane lei, şi prin aportul în numerar al acţionarilor minoritari. Ridicarea capitalului social pånă la aproape un miliard de lei a fost blocată însă pånă la obţinerea acordului Comisiei Europene, care urmează să decidă dacă operaţiunea reprezintă ajutor de stat sau nu. AVAS deţine, conform ultimelor date disponibile la BVB, 53,26% din acţiunile combinatului, grupul german Petr Carbo Chem – PCC SE deţine 12,9%, iar SIF Oltenia, 6,8%. Acţionarul majoritar a anunţat că, în această toamnă, combinatul ar putea fi scos la privatizare, evaluatorul fiind deja ales în persoana firmei de consultanţă financiară Romcontrol Grup din Cluj-Napoca.
Ultima soluţie: „management buyout“
Combinatul a înregistrat, în primul semestru al anului, o cifră de afaceri de 1,1 miliarde lei, în creştere cu aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul a rămas, însă, inexistent, compania consemnånd pierderi de 37,2 milioane lei. Pierderile au fost în totalitate financiare, în valoare de 39,4 milioane lei, în condiţiile unui profit operaţional de 2,2 milioane lei. Conform raportului companiei, principala cauză a pierderilor a fost încadrarea combinatului într-o categorie de risc ridicat la creditare, din cauza scăderii capitalului social din noiembrie anul trecut şi a imposibilităţii majorării capitalului în 2008.
În tentativa de a evita ratingurile negative, combinatul a înfiinţat de curånd o companie separată, Oltchim MBO, care ar trebui să fie eligibilă pentru finanţări externe şi care să poată atrage resursele necesare investiţiilor. În noua societate, înfiinţată la începutul lunii iulie, au dreptul să intre ca acţionari toţi angajaţii Oltchim, iar societatea intenţionează să participe şi la tentativa de privatizare a combinatului. „Salariaţii combinatului sunt primii interesaţi în modernizarea şi dezvoltarea lui şi este firesc să participe la această subscriere. Numărul mare de angajaţi care au subscris în mai puţin de o săptămånă confirmă interesul salariaţilor de a participa, prin intermediul Oltchim MBO, la privatizarea combinatului“, spune Constantin Roibu, preşedintele şi director general al Oltchim şi preşedinte al Oltchim MBO.
Pånă la începutul lunii septembrie, peste 2.000 de angajaţi, mai mult de jumătate din total, au devenit acţionari ai noii societăţi, iar capitalul social al acesteia a ajuns la 210.000 lei.
Datoriile îngreunează privatizarea companiei
Procedura de constituire a Oltchim MBO s-a realizat în conformitate cu practicile internaţionale referitoare la management buyout (MBO), conform comunicatului Oltchim. Practic, prin această societate, salariaţii pot participa la privatizarea combinatului, o operaţiune care aminteşte de vechea metodă de privatizare a statului, MEBO. „Managementul şi salariaţii Oltchim SA pot să constituie o societate comercială şi pot să desfăşoare orice tip de activitate comercială în limitele stabilite al legilor, inclusiv să participe la privatizarea companiei“, spune Doru Boştină, avocat la SCPA Boştină şi Asociaţii.
De privatizarea combinatului sunt interesaţi şi acţionarii minoritari de la PPC, companie cu reprezentanţi în Consiliul de Administraţie al Oltchim. Procesul de privatizare însă se anunţă a fi anevoios, în condiţiile în care, la sfårşitul anului trecut, societatea avea datorii totale în valoare de 1,62 miliarde lei. Suma includea plăţi restante în valoare de 535,7 milioane lei. Capitalizarea Oltchim este, în prezent, de circa 162 milioane lei, după o depreciere a cotaţiei de 58% în anul 2008.
«Numărul mare de angajaţi care au subscris în mai puţin de o săptămånă arată interesul de a participa, prin Oltchim MBO, la privatizarea combinatului.»
Constantin Roibu, preşedinte şi director general al Oltchim
162 mil. lei este capitalizarea combinatului chimic Oltchim în prezent, după o depreciere de aproape 60% a cotaţiei în primele opt luni, de la 1,2 lei pe acţiune pånă la 0,5 lei pe acţiune