Salariaţii care au terminat facultatea în 2006 au dreptul la subvenţia asigurărilor pentru şomaj

Un angajator (societate comercială pe acţiuni cu capital privat) care angajează un absolvent de învăţământ superior ce a obţinut diploma de inginer în iunie 2006 şi nu a mai fost angajat în această calitate beneficiază de prevederile Legii nr. 76/2002 art. 80, în condiţiile în care respectivul a fost angajat cu carte de muncă fiind student? Ignat Gheorghe – Bucureşti Potrivit art. 80 din Legea nr.76/2002 cu modificările şi completările ulterioare, angajatorii ca

Un angajator (societate comercială pe acţiuni cu capital privat) care angajează un absolvent de învăţământ superior ce a obţinut diploma de inginer în iunie 2006 şi nu a mai fost angajat în această calitate beneficiază de prevederile Legii nr. 76/2002 art. 80, în condiţiile în care respectivul a fost angajat cu carte de muncă fiind student?
Ignat Gheorghe – Bucureşti

Potrivit art. 80 din Legea nr.76/2002 cu modificările şi completările ulterioare, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi. Pe această perioadă, angajatorii primesc lunar, pentru fiecare absolvent de învăţământ superior, 1,5 salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data încadrării în muncă.

În normele metodologice de aplicare a Legii 76/ 2002 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/ 2002 se precizează la art. 51 (articol introdus prin Hotărârea nr. 934/ 2004), că prevederile art. 80 din lege se aplică în situaţia în care angajatorii încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ care, la data absolvirii studiilor, nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu.

În sensul legii, data absolvirii studiilor este data de întâi a lunii următoare celei înscrise în diplomă sau, după caz, în certificatul de studii eliberat de instituţia de învăţământ, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică, în mod expres, o anumită dată de absolvire (art 52. alin. 3).

Dacă salariatul a terminat facultatea în sesiunea iunie 2006, are dreptul să beneficieze de subvenţia acordată din bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj dacă depune dosarul cu actele necesare acordării, inclusiv diploma în care se specifică data sesiunii, în termen de un an de la data absolvirii, în cazul de faţă începând cu luna iulie 2006 până în iunie 2007.

Trebuie ţinut cont şi de faptul că, potrivit art. 53 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, încadrarea în muncă pe perioadă nedeterminată a absolvenţilor se va face numai pe posturi vacante. Nu sunt considerate posturi vacante posturile care au fost reînfiinţate după mai puţin de şase luni de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu pe motivul reducerii personalului.

În întrebarea dumneavoastră precizaţi că persoana în cauză a fost angajată cu carte de muncă ca student, fără să menţionaţi însă şi când se întâmpla acest lucru. Data la care trebuie să vă raportaţi este data absolvirii studiilor.

În concluzie, puteţi beneficia de subvenţia prevăzută la art. 80 din Legea 76/2002, dacă la data absolvirii studiilor, absolventul nu avea raporturi de muncă sau de serviciu.

Există obligativitatea întocmirii documentului cu regim special „Monetar“ în cazul unei societăţi comerciale cu obiect de activitate „Restaurant“? Menţionez că societatea deţine case de marcat electronice fiscale şi la sfârşitul fiecărei zile se listează raportul zilnic de vânzări.
Anca Năstase – Brăila

Obligativitatea folosiri formularului cu regim special „Monetar cod 14-50-61“ de către unităţile din comerţul cu amănuntul ce era prevăzută la art. 3, alin. 1 din Ordinul nr. 2055/1998 privind aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora. Articolul prin care se reglementa utilizarea acestui formular cu regim special a fost abrogat prin Ordinul nr. 1714/ 2005, care a intrat în vigoare la data de 23.11.2005.
În concluzie, începând cu data de 23.11. 2005, folosirea formularului cu regim special „Monetar“ nu mai este obligatorie.