UPDATE
Blocul Național Sindical își cere scuze public pentru informația eronată transmisă în comunicatul de presă emis de organizație ieri, 25.10.2023, potrivit căreia aproximativ 1,8 milioane de lucrători din România vor avea un salariu minim diminuat cu 83 de lei, începând cu luna noiembrie.
Această greșeală s-a produs din cauza unei interpretări greșite a două articole din proiectul de ordonanță de urgență în discuție. După o analiză detaliată, s-a clarificat că proiectul de ordonanță de urgență nu prevede o diminuare a salariului minim pentru lucrătorii din România.
În calitate de organizație sindicală, ne angajăm să furnizăm informații corecte și precise membrilor noștri și opiniei publice în general. Regretăm profund orice confuzie sau disconfort pe care informația eronată ar fi putut să le cauzeze.
Blocul Național Sindical își reiterează angajamentul de a susține drepturile și interesele lucrătorilor din România și va continua să urmărească cu atenție evoluțiile legislative care pot afecta salariile și condițiile de muncă ale acestora.
Ştirea iniţială
Blocul Național Sindical (BNS) atrage atenția că aproximativ 1,8 milioane de angajați cu salariul minim vor avea veniturile diminuate cu 83 de lei începând din luna noiembrie. Această situație survine din cauza eliminării unor deduceri fiscale.
Cu toate acestea, BNS salută decizia Guvernului de a majora salariul minim în construcții, industrie alimentară și agricultură.
1,8 milioane de salariați vor avea veniturile diminuate din noiembrie
„Salutăm decizia Guvernului prin care acesta ţine cont de propunerile Blocului Naţional Sindical şi vine cu o soluţie corectă pentru lucrătorii din sectoarele economice construcţii, industrie alimentară şi agricultură. Concret, Guvernul va adopta propunerile pentru majorarea salariilor minime în aceste domenii. Noul salariu din construcţii, de 4.582 de lei, cât şi cel din agricultură şi industria alimentară, de 3.436 de lei, au scopul de a asigura că lucrătorii din aceste domenii nu vor suferi nicio reducere a salariului net. Majorările elimină scăderile generate de anularea facilităţilor fiscale pentru aceste domenii”, arată BNS, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Totodată, sindicaliştii îşi exprimă regretul că, pe tema eliminării deducerilor fiscale din Ordonanţa de urgenţă nr. 168 din 2022 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene şi modificarea şi completarea unor acte normative, Guvernul României nu a ţinut cont la momentul respectiv de propunerile BNS.
„Eliminarea târzie prin adoptarea acestui proiect de OUG va afecta circa 1,8 milioane de salariaţi plătiţi cu salariul minim, în valoare de 3.300 de lei brut. Pentru toţi aceşti salariaţi venitul minim net, începând cu luna noiembrie 2023, va fi diminuat cu 83 de lei. O posibilă corecţie a veniturilor nete pentru salariaţii plătiţi cu venitul minim brut de 3.300 lei este realizabilă abia de la 1 ianuarie 2024, odată cu aprobarea unei noi valori pentru salariul minim”, arată aceştia.
Grupuri de lucru pentru elaborarea și adoptarea unui mecanism privind salariul minim
Reprezentanții BNS susțin că este esențial să existe un cadru normativ stabil și transparent privind stabilirea salariului minim, astfel încât „puterea discreționară a guvernelor în stabilirea salariului minim brut să fie eliminată” până la sfârșitul primului trimestru al anului 2024 (jalon de îndeplinit în PNRR, cu termen scadent sfârșitul trimestrului 1 din 2024).
Ei propun crearea unor grupuri de lucru tehnice tripartite pentru a facilita procesul de elaborare și adoptare a unui mecanism de stabilire a salariului minim.
„Este esenţial ca schimbările legislative să fie implementate într-un mod coordonat şi eficient, pentru a asigura o abordare sustenabilă şi echitabilă a politicii salariale. În acest sens în cursul săptămânii viitoare, BNS va înainta Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale un plan de măsuri, care va fi discutat în cadrul grupurilor de lucru tehnice din care am propus să facă parte, pe lângă partenerii sociali reprezentativi, reprezentanţi ai: Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional de Statistică, Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, eventual reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României”, afirmă sindicaliştii.
Un obiectiv major pentru aceste grupuri de lucru
Potrivit acestora, un alt obiectiv major care va trebui să fie asumat în cadrul acestor grupuri de lucru este transpunerea directivei europene referitoare la salariul minim până la data limită de 15 noiembrie 2024. În acest sens, BNS consideră că este crucial ca toate părţile implicate să colaboreze în mod activ şi să se implice în procesul de reformare a întregului sistem salarial naţional.
„BNS subliniază faptul că transparenţa, predictibilitatea şi dialogul social sunt elemente-cheie pentru asigurarea unui mediu economico-social stabil şi consideră că România are nevoie acum, mai mult ca niciodată, de o politică salarială corectă, condiţii de muncă şi salarii decente, astfel încât şi piaţa muncii să devină atractivă”, mai scrie în comunicat.