Salarii de 23.000 de lei la un spital COVID din România. Spitalul COVID de la Lețcani a fost închis pe data de 14 ianuarie. Totuși, medicii și asistentele continuă să se prezinte la muncă, deși în spital nu este niciun pacient.

Reporteris.ro relatează, în urma unui videoclip înregistrat cu camera ascunsă, că medicii, asistentele și infirmierele de la acest spital primesc sporuri între 85 și 135%, chiar dacă nu tratează pe nimeni.

Amintim că spitalul a fost închis din cauza lipsei de căldură din containerele unde erau plasați pacienții cu coronavirus.

Salarii de 23.000 de lei la un spital COVID din România. Care este, de fapt, motivul pentru care medicii merg în continuare la muncă

Sursa anterior menționată informează că a luat legătura cu directorul Spitalului de Infecțioase care a venit cu o explicație pentru ceea ce se întâmplă la Lețcani.

„Fac dezinfecție, fac sterilizare, de aceea sunt în continuare la program normal”, spune Laurențiu Roșu.

Întrebat dacă medicii participă la dezinfecție și dacă acest proces ține 12 ore, Laurențiu Roșu a răspuns că o parte din ei și-au luat concediu sau sunt liberi.

Surse medicale din sistemul sanitar ieșean, citate de reportis.ro, răd de cele întâmplate la spitalul COVID de la Lețcani și declară că ”Sunt ca soldații care păzesc flacăra eternă la Monumentul Eroilor. Pentru asta sunt plătiți medicii?”.

„Personalul medical de la Lețcani face igienizarea si sterlizarea. Medicii supraveghează aceste operațiuni, făcând și gărzi.

Acolo există o echipă medicală completă, pentru că trebuie să asigurăm permanența.

Vom lua o decizie în privința acestui spital, dar trebuie să avem grijă de cazurile de Covid ce pot apărea, ne trebuie acest backup de la Lețcani, nu putem închide.

Oricum, o parte din personal este în concediu”, a declarat Laurențiu Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.

Câți bani primesc angajații de la Spitalul COVID de la Lețcani

Sursa anterior menționată spune că la acest spital sunt între 35 și 40 de angajați mai precis, infirmiere, asistente, medici și brancardieri. Dintre aceștia, 20 sunt pe partea de Infecțioase, iar restul sunt cu detașare de la alte spitale din oraș.  La Terapie Intensivă sunt 16 cadre medicale care vin de la Spitalul de Boli Infecțioase.

În ceea ce privește sporurile, există două tipuri, după cum urmează:

  • Spor de 85% pentru cei care provin de la Spitalul de Boli Infecțioase, acordat pentru implicarea în Linia I anti-coronavirus. Același spor îl primesc și cei care provin de la alte spitale din oraș
  • Spor de 50% pentru detașarea la o secție externă

Raportis.ro informează că o asistentă plătită cu 4 mii de lei la Spitalul Socola, primește un sport total de 135%, suma ridicându-se la 9.400 de lei.

O asistentă provenită de la Spitalul de Infecțioase care ia doar sporul de 85% ajunge la un salariu de 7.400 de lei.

În ceea cei privește pe medici, salariile acestora sunt mai mari. De exemplu, un medic de la Recuperare ajunge să ia un spor de 135% la Spitalul COVID de la Lețcani. Salariul acestuia este de 12 mii de lei dar ajunge la suma de 28 de mii de lei lunar.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea