Cu cât nivelul de specializare este mai nișat, cu atât timpul necesar găsirii candidaților potriviți crește, astfel încât, pentru anumite poziții, închiderea unui proces de recrutare poate dura și până la 5 luni.

Salarii de 5.000 de lei pentru angajații care ocupă poziții de specialiști

„Începând cu anul trecut, am observat o cerere în creștere pentru specialiști din domeniul construcțiilor, ingineri cu experiență în proiecte de infrastructură, instalații ori construcții civile. Totodată, specialiștii cu profil de vânzări (sales representative, area sales representative / manager, account manager, regional sales manager, key account manager), cei din financiar – contabil (contabil / economist, financial analyst, financial controller), dar și specialiștii din zona de producție (inginer de proces, inginer automatist, inginer mecanic, inginer electronist etc.) rămân în topul celor mai căutați candidați. Pe anumite segmente, chiar și anul acesta, cererea companiilor este mai mare decât ce oferă piața, de aici și dificultatea în a identifica și a atrage candidații vizați pentru pozițiile deschise în companie”, spune Olivia David, Recruitment Manager în cadrul Skilld, agenția de recrutare a eJobs România, specializată pe proiecte de recrutare pentru poziții white collar (roluri ce au ca cerință studii superioare) și gold collar (profesioniști cu înaltă calificare în domenii la mare căutare).

De la începutul anului și până acum, peste 40.000 de joburi pentru absolvenți cu studii superioare au fost postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Aproape 30% dintre acestea s-au adresat specialiștilor din retail.

Următoarele domenii cu cele mai multe joburi pentru candidații din segmentul white collar sunt servicii, call center / BPO, financiar – bancar, construcții și IT / telecom. Celor 40.000 de joburi pentru cei care au studii superioare li se mai adaugă alte 20.000 care se adresează studenților în curs de finalizare a studiilor superioare.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net la nivel național pentru angajații care ocupă poziții de specialiști este de 5.000 de lei. Acest nivel reflectă media netă lunară, pentru toate domeniile de activitate și toate județele din România.

afaceri business vanzare cumparare companii tranzactie
SURSA FOTO: Dreamstime

Specialiștii cu un nivel de senioritate mai mare de 5 ani sunt penultimii în clasamentul celor mai activi candidați

Cu 500.000 de aplicări înregistrate de la începutul anului și până acum, specialiștii cu un nivel de senioritate mai mare de 5 ani sunt penultimii în clasamentul celor mai activi candidați, înaintea celor din segmentul de vârstă 45+.

„Vorbim, în mare parte a cazurilor, despre candidați pasivi. Cu alte cuvinte, au deja un job care le întrunește multe dintre criteriile importante pentru ei și nu sunt în mod necesar dornici de schimbare. Cu alte cuvinte, nu aplică, nu sunt mereu la curent cu oportunitățile din piață și sunt destul de greu de convins să facă o mutare în carieră. Pentru astfel de poziții, angajatorii sunt nevoiți să apeleze la o strategie de recrutare mai complexă decât în cazul joburilor entry level. De aceea, în portofoliul nostru, pe lângă recrutarea tradițională, am adăugat servicii de executive search, career transition și outplacement (serviciu oferit angajaților afectați de concedieri și reduceri de personal) sau centre de evaluare a candidaților”, explică Olivia David.

Skilld a fost lansat în anul 2021 și, până în prezent, a derulat proiecte de recrutare specializată pentru clienți din industrii precum outsourcing / BPO, farma, construcții, inginerie, FMCG și IT&C.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 25.000 de locuri de muncă.