Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) are programat pentru anul acesta un profit de 185 milioane lei şi venituri totale de circa 983 milioane de lei, potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2017 al CNAB.
Cheltuielile de natură salarială sunt de 161,38 milioane lei, din care cheltuieli cu salariile – 117,9 milioane lei, iar restul de bani sunt alocaţi bonusurilor, respectiv 43,4 milioane lei.
Conform potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2017 al CNAB, postat pe site-ul Ministerului Transporturilor, câştigul lunar net pe slariat în cadrul Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti este de 6.587 lei/lună (aproximativ 1.500 euro), cu circa 500 de lei mai mult faţă de anul trecut.
Cheltuielile aferente contractului de mandat pentru conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în acest an, se ridică la peste 1,25 milioane lei.
Pentru finele anului, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti prognozează un număr mediu total de 1.516 salariaţi. La capitolul investiţii, conducerea CNAB a alocat 294,37 milioane lei pentru anul acesta.