O companie britanică dorește să recruteze din România 50 de persoane pentru mai multe poziții pe vase de croazieră de 5 stele. Doritorii își vor depune CV-urile în zilele următoare, urmând ca, în luna august, să aibă loc un târg de joburi unde vor fi selectați candidații..
Cel mai mic salariu oferit este de personal pentru curățenie în bucătărie, de 950 de euro, cu mult peste salariul mediu din România. Leafa bucătarului-șef va fi de 2.300 de euro, în timp ce adjunctul lui va primi 1.750 de euro pe lună net.
Lefurile celor de la restaurant variază între 1.200 și 1.500 euro pe lună, iar cele ale personalului de curățene între 1.050 euro și 1.400 euro net pe lună. Contractele de muncă includ asigurările medicale și de sănătate.
Toți angajații echipei au cazarea și masa asigurate gratuit pe perioada derulării contractului de muncă și pot câștiga și bonusuri. De exemplu, se plătește 20 de euro pe zi în perioadele în care angajatul este în contact direct cu clienții. Iar persoanele de la recepție primesc comision dacă reușesc să vândă excursii opționale.
De regulă, pentru aceste joburi, firma cere ca aplicanții să aibă o experiență de cel puțin două experiențe anterioare de lucru.
Află AICI mai multe informații despre acest job și depune-ți CV-ul.