Este clar! Romanii castiga, in tara, mai putin decat si cei mai oropsiti cetateni ai Europei civilizate. Constatarea ar putea parea de-a dreptul banala, dar, daca urmarim cu atentie fenomenul, putem sa ajungem la niste concluzii cu adevarat senzationale.
Nu toti cei ce muncesc in Romania primesc bani putini. Numerosi manageri de top primesc sporuri si salarii demne de cele mai pretentioase tari in ceea ce priveste pretul fortei de munca. Indiferent ca sunt romani sau straini, diversi manageri pot castiga in Romania, intr-un an, sume ce pot avea sase sau, in cateva cazuri, chiar sapte zerouri – si vorbim de euro, nu de lei vechi sau de vreo alta moneda amarata.
Banii vin, in primul rand, din salariu, la care se pot adauga numeroase sporuri si prime. Dintre acestea, cele mai importante sunt primele de obiectiv, care, de multe ori, au o valoare mai mare chiar decat salariul in sine. Urmeaza apoi primele de sarbatori, primele de vacanta si tot felul de alte bonificatii. Cat poate sa castige un om care isi cunoaste valoarea, care isi stie meseria, care nu are in vocabular cuvantul esec si care, poate cel mai important, stie sa negocieze – atat pentru el, cat si pentru altii – aflati sambata, la Capital TV.
Am vazut ca in Romania se poate castiga extrem de bine. Iar acest lucru il putem spune chiar daca nu tinem cont de salariile alesilor nostri. Atunci, se ridica o intrebare: cat de putini bani primesc cei mai saraci romani, daca media castigurilor situeaza tara noastra undeva la coada Europei?