Salarii mai mari ca în Occident! Europarlamentarul Rareș Bogdan a spus că această categorie de români este mai bine plătită la noi în țară decât în alte state puternice din Vest.
Tractoriștii ar câștiga în România mai mult decât în Occident
Rareș Bogdan a afirmat că tractoriștii câștigă în România mai mult decât în multe țări din Occident. Europarlamentarul a dat drept exemplu situația muncitorilor români care lucrează în Italia, inclusiv badantele, și pe cei din construcții sau agricultură. Declarațiile europarlamentarului au generat reacții imediate, mulți fermieri români contestându-le.
Potrivit europarlamentarului PNL, salariile tractoriștilor din România sunt considerabil mai mari comparativ cu cele din alte state occidentale.
Rareș Bogdan a afirmat că, paradoxal, în prezent, este mai avantajos să trăiești în România, iar veniturile în anumite zone ale țării sunt chiar mai mari decât în sudul Italiei, Spania sau Portugalia. Totuși, el a recunoscut că este încă dificil să se concureze cu veniturile din Marea Britanie, Germania sau nordul Italiei.
A menționat însă că există multe zone în care românii au plecat pentru câștiguri mai mari, de exemplu, venitul unei badante a ajuns la 650-700 de euro.
Totodată, a subliniat că, în prezent, o femeie care îngrijeşte un copil sau un bătrân în orașe precum Cluj, București, Brașov sau Iași câștigă aceeași sumă sau chiar mai mult.
„Paradoxal, în momentul acesta, este mai interesant să trăiești în România și veniturile în anumite zone din România sunt chiar mai mari decât în sudul Italiei, în Spania, în Portugalia. E greu încă să te bați cu veniturile din Marea Britanie, Germania, nordul Italiei, dar sunt multe zone unde au plecat românii pentru a câștiga, unde venitul unei badante a ajuns la 650-700 de euro. În momentul ăsta, o femeie care are grijă de un copil sau un bătrân în Cluj, București, Brașov, Iași, câștigă aceeași sumă sau chiar mai mult.
Dacă căutați un meșter în domeniul construcțiilor care să pună faianță, sau un bun instalator, sunt firme în România unde se câștigă nu mai puțin de 1.200-1.500 de euro.
Un tractorist, un om care lucrează pe combină agricolă în sudul României câștigă astăzi mai mult decât câștigă în orice țară din Occident. Chestiunile astea sunt realități și ele trebuie explicate românilor”, a declarat europarlamentarul în cadrul unei emisiuni TV.
Fermierii din Dolj contestă afirmațiile lui Rareș Bogdan
Afirmațiile lui Rareș Bogdan au fost contestate de către Asociația Fermierilor din Dolj, care subliniază că un tractorist român câștigă anual între 15.000 și 19.000 de euro, în timp ce în Germania veniturile pot depăși 37.000 de euro.
Europarlamentarul a accentuat importanța convingerii românilor din diaspora să se întoarcă în țară. Totuși, Rareș Bogdan a recunoscut că mulți dintre aceștia se confruntă cu două mari probleme atunci când iau în considerare revenirea în România.
„Românii spun că avem două probleme: spitalele – ne e frică să ne îmbolnăvim în spitalele României, că ieșim mai bolnavi, și școlile pentru copiii noștri născuți în străinătate, adică clase speciale pentru copiii celor din diaspora, probleme pe care o să le rezolvăm. (…)
Noi căutam încrederea românilor din diaspora și încercăm să venim cu diferite oferte în țară pentru a găsi diverse modalități prin care să îi convingem să se întoarcă acasă”, a mai spus Rareș Bogdan.