Angajații din Ungaria au parte de vești bune. Premierul maghiar Viktor Orban a anunțat cele mai mari creșteri salariale din istoria țării în sistemul de învățământ. Acestea vor avea loc concomitent cu majorarea din sistemul de sănătate.
Viktor Orban anunță cele mai mari creșteri salariale din istoria Ungariei. Premierul maghiar a explicat că este vorba despre un „buget de pace” care va aduce majorarea salariilor și a alocațiilor în anul viitor.
Viktor Orban anunță cele mai mari creșteri salariale din istoria Ungariei
Premierul maghiar a explicat că autoritățile de la Budapesta vor crește salariile şi alocaţiile familiale. În centrul bugetului de pace, spune el, se află ideea unei creșteri economice de 3-5% în 2025.
„Vine bugetul de pace, vom creşte salariile şi alocaţiile familiale; în centrul bugetul de pace se află ideea ca în 2025 creşterea economică din Ungaria să fie de 3-5%”, a scris el pe Facebook, conform publicației Hirado.
De asemenea, Orban a explicat planul de acțiuni este pregătit, chiar dacă nu a fost prezentat sau anunţat încă.
„Avem planul de acţiune. Deşi nu a fost prezentat sau anunţat încă, deşi nu l-am prelucrat încă politic, obişnuim să ne referim la el ca fiind bugetul de pace. Se află deja în sertarul biroului”, a completat Orban.
Premierul se arată încrezător în acest plan și spune că autoritățile de la Budapesta mizează pe o creștere economică de 3-5% în 2025.
„Acest lucru se află la baza tuturor lucrurilor şi cred că suntem capabili să obţinem asta”, a completat el.
Angajatorii şi angajaţii duc acum o negociere foarte dinamică cu privire la salariile de anul viitor
Potrivit sursei menționate, el a explicat și că angajatorii şi angajaţii duc acum o negociere foarte dinamică cu privire la salariile de anul viitor.
Orban a explicat că a avut loc recent „o serie de negocieri privind o creştere multianuală semnificativă a salariului minim”.
„Guvernul încearcă să stea departe de asta, însă se pare că sindicatele vor conveni cu angajatorii asupra unei majorări a salariilor pe scară largă, pe care guvernul o va agrea – evident că se doreşte şi implicarea banilor noştri, dar asta este mai puţin important acum.
Însă, în mod evident, în acest moment au loc o serie de negocieri privind o creştere multianuală semnificativă a salariului minim”, a completat Orban.
Premierul maghiar a spus apo că „în unele domenii s-a putut porni deja dinamica salarială”.
„Un astfel de domeniu este, de exemplu, cel al sănătăţii, şi tot acum are loc şi cea mai mare creştere a salariilor cadrelor didactice din istoria Ungariei, care va continua şi anul viitor”, a declarat el.
Totodată, guvernul de la Budapesta „demarează un program destinat micilor afaceri”. Ideea principală a programului este următoarea: „cine investeşte un forint mai primeşte un forint şi din partea statului”.
„Astfel, avem şi un program care implică întreprinderile mici şi mijlocii, nu cele mari”, a conchis el.