Începând din septembrie, 150 mii de profesori din Ungaria vor beneficia de măriri salariale, în medie cu 34%. Aceştia vor primi salariile majorate în octombrie.
Zoltán Balog, ministrul resurselor umane, a comunicat că în următorii patru ani în fiecare lună septembrie vor avea loc majorări salariale, arată RADOR. Profesorii se bucură de măririle salariale cu 40-60 mii de forinţi net, însă marea greşeală a noului sistem este că nu recunoaşte calitatea muncii şi nu îi stimulează pe profesori pentru realizări mai bune – a precizat Istvánné Galló, preşedintele Sindicatului Profesorilor.
László Mendrey, preşedintele Sindicatului Democratic al Pedagogilor din Ungaria, a atras atenţia asupra faptului că profesorii vor primi, începând din septembrie, doar o parte din banii care li se cuvin, adică 34%, în loc de 58%, cât este prevăzut în Legea salarizarii cadrelor didactice din Ungaria.
Partidul Socialist Ungar consideră măsura majorării salariale pentru profesori ca fiind justă, însă, potrivit partidului, şi tratarea problemelor cu privire la funcţionarea învăţământului superior este la fel de importantă.
Jobbik este de părere că Guvernul nu este capabil să-şi respecte promisiunile făcute pedagogilor şi nici să transpună în practică întreaga majorare salarială planificată.
Partidul Dialog pentru Ungaria a reacţionat, afirmând că Guvernul le acordă profesorilor ceea ce de fapt este al lor.
FIDESZ atrage atenţia că profesorii primesc acum cea mai mare majorare salarială de la schimbarea de regim.