Joi, pe data de 10 august, au izbucnit proteste la Ministerul de Finanțe, din cauza tăierii salariilor, însă angajații instituției au venituri uriașe! Iată cât câștigă lunar aceștia.
Joi, pe 10 august, angajații Ministerului Finanțelor au protestat spontan, deoarece vor pierde câte 700 de lei din salariu, dar aceștia au venituri uriașe! În total, salariile celor 1.400 de angajați costă 2.5 milioane de euro. Așadar, fiecare salariat câștigă, în medie, 1.500 de euro net.
Salariile uriașe ale angajaților de la Ministerul Finanțelor
De exemplu, în cazul serviciului de comunicare, există 14 angajați și 3 bufetieri. Ministrul are un salariu de 13.000 de lei net, iar șeful departamentului câștigă 9.247 de lei. Astfel, acesta își păstrează anumite beneficii, precum voucherele de vacanță sau norma de hrană. Același lucru este valabil și pentru consilierii sau experții superiori.
Dacă mergem însă la Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, descoperim că directorul încasează 10.000 de lei, iar cei din subordine sunt plătiți mai bine decât ministrul. Șeful de serviciu are un salariu de aproape 14.000 de lei, la fel ca un consilier superior. Direcția are, în total, 44 de angajați, iar lefurile lor costă 75.000 de euro lunar, potrivit Antena 3.
În cazul Direcției de Programare Bugetară în Sectorul Social-Cultural, care are 20 de angajați, șeful acesteia are un salariu net de 10.000 de lei, în timp ce un consilier superior sau un expert câștigă aproximativ 7.500 de lei. Cel mai puțin încasează un referent superior, mai exact 4.500 de lei, adică fix un salariu mediu net pe economie.
Cei mai mulți bani se câștigă la Direcţia Generală Ajutor de Stat, unde directorul încasează 17.000 de lei, cu un salariu mediu net mai mare decât al ministrului. La rândul lor, directorii generali adjuncţi câștigă 16.000 de lei. Aici, și un superior ia în mână 6.700 de lei. Această direcție are 46 de angajați, ale căror salarii costă, în total, 100.000 de euro lunar.
Protestele continuă la Ministerul Finanțelor
Protestele continuă în rândul angajaților de la Finanțe. Pe fond, ministrul Marcel Boloș spune că nu poate rezolva probleme peste noapte și îi îndeamnă pe oameni la calm.
Aflat la Trezoreria Municipiului București, unde va purta discuții cu angajații de acolo, ministrul Finanțelor a declarat: „Este prematur acum să facem o analiză a ducerii la îndeplinire a acestor angajamente. Am promis că într-o lună ne vom întâlni din nou și facem evaluarea acestor lucruri pe care le-am pomenit în cursul zilei de ieri”.