O nouă categorie de bugetari de lux se ridică în România, în ciuda declarațiilor politicienilor, care vorbesc tot mai des despre necesitatea unor reduceri a cheltuielilor bugetare. O serie de decizii ale instanțelor de judecată, contestate inutil de procurori, au generat și un proiect de lege, care va fi, practic, actul de naștere al noii caste de "baroni bugetari".
O nouă categorie de funcționari din cadrul autorităților de control ale statului român primesc statutul de bugetari de lux. Este vorba despre angajați ai Autorității Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF), care au reușit să convingă instanțele că trebuie să fie plătiți nu la nivelul salariilor din sfera Ministerului Finanțelor Publice(MFP) ci la nivelul salariilor din zona justiției, mai precis a Parchetului General.
Concret, este vorba despre inspectorii antifraudă de la Direcția de Combatere a Fraudelor, din cadrul ANAF. A nu se confunda cu Direcția Generală Antifraudă Fiscală, mai cunoscută, simplu, ca Antifraudă.
Inspectorii din cadrul ANAF au cerut instanțelor să primească același statut precum colegii lor de la Antifradudă și să fie trecuți pe ștatul de plată al parchetelor. Mulți dintre cei peste 250 de oameni aflați în această situație au câștigat procesele, pe fond și, în ciuda recursurilor formulate de procurorul general al României, au primit și decizii favorabile definitive.
Astfel de decizii sunt publice și pot fă găsite pe site-ul Curții de Apel București. Drept urmare, de la salarii cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei(aferente nivelurilor din Ministerul Finanțelor Publice), instanța a decis că ei ar trebui să încaseze salarii de 10.000 de lei (aferente Parchetelor). În urma hotărârilor instanței, inspectorii vor primi până la 30.000 de euro, diferențe salariale din 2014 până în prezent.
Mai mul decât atât, comisiile de sepcialitate ale Senatului au aprobat, în cadrul unui proiect care aduce modificări mai ample în structira organelor de control ale Ministerului Finanțelor Publice și trecerea inspectorilor de la Direcția de Combatere a Fraudelor la parchetele din București și din țară. Altfel spus, se va consemna prin lege că acești angajați vor primi salarii de cel puțin 10.000 de lei, echivalete cu cele ale procurorilor.
Proiectul de lege apare pe ordinea de zi de astăzi a plenului Senatului.
Pentru parchete nu este deloc o veste bună, în condițiile în care cei 250 de angajați preluați de la ANAF vor pune o presiune semnificativă pe fondul de salarii, mai ales că ei vor trebui să fie și despăgubiți, conform deciziilor instanței. Dacă 150 dintre cei 250 de oameni vor primi, în medie, câte 30.000 de euro, deja vorbim de aproximativ 4,5 milioane de euro.