Salariile angajaţilor din administraţia publică locală ar putea creşte cu până la 12%

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat marţi că salariile angajaţilor din administraţia publică locală ar putea creşte cu până la 12%, în funcţie de buget şi de plafonul stabilit de Ministerul de Finanţe.

"Prin OUG care presupune completarea ordonanţei 83 privind salarizarea în sistemul preuniversitar şi universitar – de care beneficiază cele 60.000 de cadre nedidactice – am făcut o nouă prevedere, prin care salariaţilor din administraţia publică locală, în limita bugetului şi a plafonului care a fost stabilit de către Ministerul de Finanţe, li se pot majora salariile cu până la 12%", a afirmat Plumb, la Palatul Victoria.

Începând cu 1 august, salariile personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar vor fi majorate cu 12%.

"O Ordonanţă de urgenţă aprobată astăzi se referă la respectarea acordului cu partenerii noştri sociali din domeniul educaţiei. Mă refer la 60.000 de persoane, cadre nedidactice, din sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar, care vor beneficia de o majorare salarială cu 12%, începând cu 1 august", a spus ministrul Muncii. AGERPRES