Conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea unor acte normative, se propune ca, începând cu data de 1 februarie 2017, drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale să fie majorate cu 20% faţă de nivelul acordat/stabilit pentru luna ianuarie 2017.
''Se propune ca, începând cu data de 1 februarie 2017, pentru personalul care ocupă funcţii de specialitate artistică din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte indiferent de subordonarea acestora, prevăzute în anexa IV Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare 'CULTURĂ' la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul I, litera b), drepturile salariale să se majoreze cu 50% faţă de nivelul acordat/stabilit pentru luna ianuarie 2017", se arată în nota de fundamentare la documentul publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
De asemenea, se propune ca, începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea punctului de pensie stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, să se majoreze cu 9% şi să fie de 1.000 de lei.
Se are în vedere faptul că, în perioada 2011 – 2012, nu s-a aplicat majorarea valorii punctului de pensie, iar în anul 2017, pe fondul creşterii economice şi a gradului de ocupare a forţei de muncă, se încearcă o îndreptare parţială a acestui fapt.
'Se propune ca, începând cu 1 februarie 2017, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare, să fie de 520 lei. Se propune completarea art. 205 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul acordării gratuităţii transportului intern feroviar studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a', menţionează sursa citată.
AGERPRES