În 2010 aproape 25% din salariaţii din Germania aveau un loc de muncă cu program parţial iar salariul mediu orar al unui astfel de angajat este de 7,79 euro în Vest şi 6,86 euro în Est (fosta RDG). Însă unii salariaţi, în special în sectorul comerţului şi restaurantelor, câştigă puţin peste cinci euro pe oră.

Potrivit DIW, toate categoriile de salariaţi au înregistrat o scădere a salariului după 2005, cu excepţia celor cu cele mai mari venituri. În perioada 200-2010, în unele meserii salariile brute au scăzut cu până la 20%. În paralel, au crescut diferenţele salariale între cei care câştigă cel mai puţin şi cei care câştigă cel mai mult.

Germania nu are un salariu minim generalizat însă partenerii sociali au posibilitatea de a fixa unul, la nivel de regiune sau de sector.