În general, anul 2019 a fost unul bun pentru salariile românilor. Potrivit datelor de la INS, au existat însă şi unele domenii de activitate care au înregistrat scăderi salariale, unele depăşind chiar şi 1.000 de lei/lunar.
Salariul mediu net a ajuns, la finalul anului trecut, la aproape 3.200 de lei, iar lefurile au crescut în majoritatea domeniilor, însă există unele sectoare în care salariile au scăzut cu sume ce au depăşit chiar şi 1.000 de lei.
Potrivit datelor de la Statistică, cele mai importante creşteri salariale, calculate în noiembrie 2019 faţă de noiembrie 2018, s-au înregistrat în construcţii (960 de lei), activităţi extractive (906 lei), fabricarea de produse nemetalifere (807 lei) şi IT (775 de lei).
Scăderi de salarii de până la 1.100 de lei
Au existat însă şi angajaţi mai puţin norocoşi anul trecut. Persoanele care activează în agricultură, silvicultură şi pescuit au înregistrat o scădere de venituri de 130 de lei (5%) în intervalul noiembrie 2018 – noiembrie 2019. Potrivit datelor INS, ramurile din agricultură care au tras cel mai mult în jos salariile din sector au fost silvicultura şi pescuitul, unde veniturile încasate de angajati au scăzut cu o medie de aproape 1.100 de lei. În aceste două sectoare activează circa 37.000 de angajaţi.
Sorina Faier, managing partner Elite Searchers, explică: “În agricultură, salariile au scăzut cu 5%. Acest domeniu a fost întotdeauna foarte bine plătit, de multe ori mult deasupra pieței. Pot menționa că un tractorist poate câștiga 2.500 euro, iar un sales manager cu 5.000 euro cu bonus anual de 50% din salariul brut anual. Cei minus 5% se pot observa la pozițiile administrative, cele tipice pe agricultură rămânând la fel. Pentru a se mai alinia cu oferta pieței, cei din agribusiness au scăzut anumite salarii puțin, dar în continuare se află în fruntea domeniilor bine plătite, existând un potențial mare de dezvoltare”, potrivit wall-street.ro.
Au mai existat şi alte domenii în care angajaţii români au primit mai puţini bani în 2019 au fost extracţia minereurilor metalifere, fabricarea băuturilor şi extractia petrolului şi a gazelor naturale.