Potrivit datelor citate, majorările salariale din Europa Centrală şi de Est au fost, în medie, de 5,8%, însă diferenţele dintre ţări sunt semnificative.
Cele mai mari creşteri din zonă au fost resimţite de către managerii din Belarus, Kazahstan şi Ucraina, cu majorări de 12%, 10%, respectiv 10%. Majorări salariale semnificative au fost consemnate şi de către companiile din Rusia (9,8%) şi Georgia (9,5%).
Executivii din România au primit salarii mai mari cu circa 5,5%, acest lucru plasând România la mijlocul clasamentului pentru Europa Centrală şi de Est.
Studiul TRS analizează informaţii furnizate de către 406 subsidiare de companii multinaţionale cu operaţiuni în peste 60 de ţări europene.
În general, creşterile salariale din 2011 au fost mai ridicate în cadrul companiilor din servicii, retail sau high-tech, şi mai mici în instituţiile financiare sau companiile energetice.
Pe zona Europei de Vest, creşterea salarială medie a fost, în prima jumătate a anului 2011, de 2,7% în cele 16 ţări luate în considerare. Dintre acestea, cele mai mici creşteri au fost înregistrate în Irlanda (2%) şi Elvetia (2,2%), în timp ce executivii din Norvegia au primit cele mai mari majorări (3,3%).
În Orientul Mijlociu şi Africa salariile executivilor au crescut cu 5,7%, respectiv cu 8,2%, iar cele mai mici creşteri s-au înregistrat în Israel (3,5%). La polul opus s-a situat Bahrain, cu 6%.
Mercer este lider al furnizorilor globali de servicii de consultanţă, externalizare şi investiţii. Compania are peste 20.000 de angajaţi în 40 de ţări, fiind listată pe bursele din New York şi Chicago, cu simbolul MMC.
În România, Mercer şi Marsh, companii-soră în cadrul Marsh&McLennan Companies, colaborează pentru a oferi servicii de calitate în domeniul beneficiilor.