Salariile în România. Venituri de aproape 3 ori mai mari în 10 ani. Trei județe conduc

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Salariile din România aproape s-au triplat în ultimul deceniu, iar puterea de cumpărare a venitului mediu s-a dublat în aceeași perioadă. Totuși, analiza realizată evidențiază disparități teritoriale semnificative.

Salariile în România au crescut semnificativ în ultimii 10 ani

În ultimii 10 ani, salariile din România aproape că s-au triplat, iar puterea de cumpărare a venitului mediu s-a dublat.

Cu toate acestea, o analiză realizată de cercetătorii de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, în cadrul proiectului Romanian Economic Monitor, scoate în evidență disparitățile regionale.

Studiul arată că 11 județe sunt sub media națională atât la nivel de salarii, cât și în ceea ce privește ritmul de creștere, în timp ce doar trei județe se remarcă prin salarii medii și creșteri superioare mediei naționale.

În ultimul deceniu, România a făcut progrese considerabile către media europeană în multe domenii economice, inclusiv în ceea ce privește salariile. În perioada 2013-2023, salariile medii nominale aproape s-au triplat, crescând de la 1.579 lei la 4.584 lei pe an.

Economiștii notează că, ajustând pentru inflație, puterea de cumpărare a salariilor medii a crescut cu aproximativ 189% în aceleași 10 ani. Totuși, studiile relevă inegalități regionale semnificative.

Dintre cele 41 de județe ale țării, doar 5 (inclusiv Bucureștiul) au salarii medii ce depășesc media națională, în timp ce în celelalte 36 de județe, salariile medii sunt sub acest prag.

“Acest raport arată, de asemenea, că inegalitățile regionale sunt semnificative, iar deviația salariilor medii este mare la nivel regional. Este important însă să analizăm și dinamica creșterii acestor salarii, deoarece din acest punct de vedere situația nu este atât de gravă”, transmite echipa Romanian Economic Monitor.

Cadranele graficului despre evoluția salariilor din România, realizat de RoEM, evidențiază următoarele aspecte:

  • 25 de județe au salarii medii sub media națională, dar în ultimele 10 ani, ritmul lor de creștere a fost superior mediei naționale. Aceste județe, deși avansează lent, sunt într-un proces de apropiere de media națională.
  • 11 județe se află în cea mai defavorizată poziție, cu salarii medii sub media națională și un ritm de creștere sub media națională. Aceste județe riscă să rămână în urmă din punct de vedere economic.
  • 5 județe și Bucureștiul au salarii medii ce depășesc media națională, dar doar 3 dintre acestea înregistrează o creștere a salariilor mai rapidă decât media națională. Aceste județe sunt cele care se disting printr-o performanță economică mai bună și o creștere salarială mai accelerată.

“Aceste trei județe sunt Sibiu, Timiș și Cluj care au arătat un potențial de dezvoltare ridicat, ajungând astfel în topul județelor în privința salariilor medii nete. În județele Arges, Ilfov și municipiul București, deși salariul mediu este mai mare decât media națională, rata de creștere a acestora s-a aflat sub media națională, ceea ce poate reprezenta un semn al diminuării potențialului de dezvoltare în viitor”.

SURSA FOTO: Romanian Economic Monitor

Economiștii observă o tendință de convergență lentă în distribuția teritorială a salariilor, în ciuda dispariților notabile.

De exemplu, în 2014, diferența dintre salariul mediu net cel mai mic, în Harghita, și cel mai mare, în București, era de 195% (1251 lei în Harghita față de 2441 lei în București).

În aprilie 2024, această diferență s-a redus la 180% (3739 lei în Teleorman comparativ cu 6713 lei în București).

“Aceeași idee de convergență este susținută și de faptul că majoritatea județelor sunt categorizate în cadranul cu salarii relativ mai mici, dar cu un ritm de creștere peste medie. Desigur, inegalitățile teritoriale sunt în continuare semnificative, iar convergența trebuie dinamizată prin încurajarea și realizarea investițiilor în zonele defavorizate”, mai transmite echipa Romanian Economic Monitor.

Cei mai importanți șapte poli economici ai României contribuie la peste 50% din PIB-ul național

Potrivit lui Csaba Balint, membru al Consiliului de Administrație al BNR, cei mai importanți șapte poli economici ai României contribuie la peste 50% din PIB-ul național, conform unei recente analize citate de Hotnews.ro.

Pe lângă București, care este centrul economic principal, orașele regionale precum Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța joacă roluri esențiale în dezvoltarea economică.

Datele Comisiei Naționale de Prognoză subliniază și importanța centrului economic din jurul Mioveniului, cunoscut pentru fabrica de autoturisme Dacia.

Sociologul Norbert Petrovici a subliniat, într-o analiză realizată de Economedia privind evoluția României de la integrarea în Uniunea Europeană, că inegalitățile din țară sunt extrem de pronunțate.

„Inegalitățile din România sunt brutale”, spunea sociologul Norbert Petrovici, pentru o analiză Economedia care urmărea evoluția României de la integrare. “România e una dintre cele mai inegale țări din Europa. Asta se vede și din concentrarea capitalului și din inegalitățile salariale. 70 % din populație are sub salariul mediu pe economie, avem o proporție foarte mare de persoane cu salariu minim sau cu venituri în jurul acestei sume – cam 2 milioane de salariați.

Noi avem o geografie a salariilor. Să dau un exemplu: în Botoșani 1 din 5 oameni de vârstă activă e salariat, în București procentul merge spre 75%. Numărul de persoane angajate salariate e foarte mic, avem județe întregi unde nu avem salariați. Și unde aceștia există, lucrează pe salariul minim pe economie”, arată Petrovici.