Guvernul are un început de săptămână extrem de tensionat. Românii sunt nemulțumiți de sumele mici pe care le încasează de la stat. Polițiștii și angajaţii CFR au decis, în consecință, să iasă în stradă. Ei cer salarii mai mari, mai ales în actualul context economic, în care facturile au crescut şi iar alimentele s-au scumpit peste măsură.
Polițiști, angajați CFR și pensionari militari au anunțat că ies în stradă de luni, 8 august. Ei cer salarii și pensii mai mari. Sindicaliştii din Poliţie au reclamat că merg la protest pentru că salariile prea mici şi care nu le mai permit un trai decent.
Iulian Surugiu, fondatorul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, a arătat că, astăzi, un agent de poliție, are un salariu de 4000-4500 de lei, în condițiile în care coșul zilnic a unei familii cu un copil ar fi undeva la 1.200 de euro.
„Trebuie să aducem aminte publicului că de foarte mulți ani de zile, salariile polițiștilor sunt o problemă națională, o problemă pe care au creat-o politicienii și aceea că acum vreo 10-12 ani în urmă, pe politicieni nu îi interesa foarte mult salariile polițiștilor și o să fiu drept cu dumneavoastră și o să spun că, cu ghilimelele de rigoare, polițiștii se mai descurcau și ei. Numai că între timp au apărut DNA-ul, DGA-ul, „Doi și-un sfert” și atunci polițistul a intrat într-o normalitate, adică de aceea de a nu se mai descurca. Numai că politicienii au uitat de o bucată de timp să îi dea polițistului drepturile cuvenite”, a arătat acesta.
Salariul polițiștilor nu ajunge celor care au familie
El a amintit că în urmă cu câțiva ani, polițiștii nu erau plătiți pentru sâmbete, duminici sau sărbători legale. Acesta a spus și ce nemulțumiri există la adresa Guvernului.
În 2015, nu mai târziu, polițiștii nu erau plătiți pentru sâmbete, duminici, sărbători legale. Astăzi, când vorbesc cu dumneavoastră, un agent de poliție, că el e elementul de referință, are un salariu de 4000-4500 de lei, în condițiile în care coșul zilnic a unei familii cu un copil ar fi undeva la 1.200 de euro.
De aici vin toate problemele. Colegii de la sindicate cer sprijinului și celorlalte categorii de oameni, pentru că societatea română este și ea e în urmă cu salariile. Deci foarte bine că procedează la protest. Acum să vedem cât de departe vor merge liderii sindicali, pentru că atunci când ești lider sindical trebuie să-ți asumi și ce ți-ai propus, trebuie să obții”, a spus Iulian Surugiu, fondatorul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, la Antena 3.