Olguța Vasilescu a a asigurat ferm la început, că niciun bugetar nu va primi mai puţini bani în 2018, potrivit Digi24.
Zilele trecute, ministrul Muncii admitea că, totuşi, vor fi scăderi de lefuri, dar numai pentru cei pe care i-a numit „bugetari de lux”.
Ieri, la Antena 3, tot Olguţa Vasilescu a spus vor fi angajaţi la stat care vor avea salariul tăiat şi cu 40 la sută. Justificarea ei – „am încercat să aducem un echilibru”.
„Președintele României are salariul tăiat pe legea salarizării, la fel și miniștri, alți demnitari și directori de instituții cu salarii foarte mari. (…) Lucrurile acestea au însemnat că la unii cresc salariile foarte mult şi sunt creşteri de 200% – 300% până în 2022, deci creşteri etapizate, la alţii rămân pe loc, la alţii vor scădea. Sunt foarte puţini cei cărora le scad salariile. Președintelui i s-a tăiat salariul cu 40%, dar nu doar lui. Și mie mi s-a tăiat salariul, la fel și altor miniștri, pentru că salariile erau foarte mari şi nu puteam ajunge la acest raport de 1 lşa 12″, a declarat Olguţa Vasilescu, la Antena 3.
„Estimarea noastră e că aproximativ 40% din salariaţii bugetari vor avea scăderi substanţiale la veniturile nete. Cu combinaţia noua lege de salarizare cu faptul că există o limitare a sporurilor în structura bugetară şi cu transferul de taxe sociale, toate elementele vor conduce ca anumite categorii să aibă drept consecinţă scăderea salariilor”, a declarat la Digi24 Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa.
Altă lege promovată de coaliţia PSD-ALDE, acelaşi efect: salarii mai mici. E vorba despre transferul contribuţiilor, care îi va lăsa pe grefieri, de pildă, şi fără 500 de lei la leafă.
Olguţa Vasilescu, Liviu Dragnea, Mihai Tudose şi Ionuţ Mişa declarau că niciun salariu de la stat nu va fi mai mic prin transferarea contribuţiilor de la angajator, la angajat.
Declarațiile lui Dragnea, Olguța, Tudose și Mișa din ultimul an cu privire la salarii:
Olguța Vasilescu, 30 iulie 2017
„Eu pot să garantez că niciun salariu din România nu va scădea în momentul în care vom schimba sistemul de contribuții. Este în Programul de Guvernare și cine a citit Programul de Guvernare a văzut încă de acum șase luni că asta se va întâmpla”.
Ionuţ Mişa, în 31 iulie 2017:
„Mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat nu va duce la scăderea salariilor. Salariul net nu va scădea. Veniturile românilor nu vor scădea. De asemenea, sarcina fiscala a fiecărui angajator se va menţine. Nu va fi niciun cost suplimentar”.
Liviu Dragnea, 20 octombrie 2017:
„Toată lumea ştie că salariul net nu are cum să fie scăzut şi angajatorul nu plăteşte mai mult. (…) Este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea, salariul minim e mărit în fiecare an, cache-ul pe care fiecare angajat îl duce acasă este mai mare, contribuţia la pensie va creşte de 2,5 ori, cel putin şi apar nemulţumiri.”
Mihai Tudose, 20 octombrie 2017:
„Nu scad sub nicio formă salariile şi o luăm de la capăt: este un mecanism prin care salariile rămân cel puţin la fel sau ele vor creşte.”
Florian Bodog, în 29 septembrie 2017:
„Îi asigur pe toţi specialiştii din sănătate că, aşa cum am spus în programul de guvernare, nu vor exista scăderi salariale, ci doar creşteri. (…) În situaţia în care se va constata că există categorii profesionale care au de pierdut ca urmare a aplicării Legii salarizării unice vom lua măsuri.”