Un număr de 185 elevi și ucenici din învățământul secundar și terțiar non-universitar din zone defavorizate vor deprinde teoretic și practic noțiuni care le vor permite obținerea calificării de ”ajutor de aplicator” în domeniul pardoselilor pe bază de rășini sintetice.
EMS Floor Group, compania cu cel mai mare număr de aplicatori de pardoseli pe bază de rășini sintetice ce activează la nivel european, a lansat joi la Turda proiectul ”Stagii de practică în domeniul construcțiilor pentru 185 de elevi, în regiunea Nord-vest”.
În baza acestui proiect, va funcționa prima ”Școală de aplicatori în domeniul pardoselilor sintetice și hidroizolațiilor” din România, proiect finanțat cu fonduri UE.
Pardoselile pe bază de rășini sintetice
Alături de Claudiu Baciu, cofondator EMS Floor Group și echipa de experți implicați în proiect, la eveniment au participat directorii instituțiilor de învățământ invitate să fie partenere în proiect.
Pe parcursul următoarelor 24 de luni, un număr de 185 elevi și ucenici din învățământul secundar și terțiar non-universitar din zone defavorizate vor deprinde teoretic și practic noțiuni care le vor permite obținerea calificării de ”ajutor de aplicator” în domeniul pardoselilor pe bază de rășini sintetice și un salariu net lunar de cel puțin 1.900 de euro.
”Deschiderea primei școli de aplicatori în România este un pas extrem de important pentru compania EMS, pentru noi, fondatorii dar și pentru comunitatea căreia ne adresăm. Suntem mândri că, după mai bine de zece ani de la deschiderea propriei afaceri, reușim să facem concret, primii pași pentru a lăsa o lume mai bună în urma noastră, așa cum ne-am promis în copilărie.
”O meserie de viitor”
Iar acest prim pas înseamnă să susținem accesul la educație, la o meserie grea, complexă dar onorabilă și cu viitor pentru copii care provin, ca și noi, dintr-o zonă defavorizată economic ”, a declarat Claudiu Baciu, cofondator EMS Floor Group.
Proiectul, care va beneficia de o finanțare europeană de 500.000 de euro și va fi implementat în perioada 2020-2022, face parte din Programul Operațional Fondul Social European.
Ideea înființării primei ”Școli de aplicatori în domeniul pardoselilor sintetice și hidroizolațiilor” a venit în 2019, pe fondul crizei de personal și a lipsei specialiștilor în sisteme de pardoseli cu care se confruntă EMS Floor Group, în ciuda salariilor atractive pe care le oferea compania.
Salariul de bază pentru un începător, minim 1.600 de euro
”Deși, în compania noastră salariul de bază pentru un începător este de minim 1.600 de euro, când se lucrează în afara României, în 2019 nu reușeam să găsim nici măcar personal necalificat.
Inițial, ne-am propus să creăm o școală în care să pregătim 50-60 de specialiști după care am identificat oportunitatea de a construi o școală mai mare, accesând fonduri europene. În urma cercetărilor pe care le-au făcut colegii mei, am creionat proiectul actual care permite pregătirea teoretică și practică a unui număr de trei ori mai mare de viitori aplicatori”, a explicat Marius Baciu, cofondator EMS Floor Group.
Cercetările efectuate de echipa de resurse umane a companiei a identificat, până acum, în județele Cluj și Alba cel puțin 4 unități de învățământ cu profil de construcții ai căror elevi în ani terminali, s-ar putea specializa în sisteme de pardoseli sintetice și hidroizolații: Școala profesională Poiana Turda, Liceul Tehnologic Ocna Mureș, Liceul Tehnologic nr 1 Luduș și Liceul Industrial Câmpia Turzii.
Bursă de 800 de lei
” Similar sistemului de bonusare de care beneficiază colegii noștri din EMS, am gândit un sistem de premiere a performanței elevilor.Astfel, la finalul stagiului de pregătire, de 3 luni, cursanții care fac performanță vor beneficia de o bursă de 800 de lei.
Ne dorim ca un număr cât mai mare dintre cei care urmează Școala de aplicatori să aleagă să lucreze în compania noastră. Elevii care se vor înscrie la Școala de aplicatori vor absolvi ca ”ajutor de aplicator” și vor putea beneficia de un salariu net lunar de 1.900 euro”, a explicat Marius Baciu.
”Din cauza restricțiilor impuse de SARS-COV2, seriile de 30 de elevi înscrise într-un stagiu vor fi împărțite în 2 grupe. Lecțiile practice se vor desfășura în școlile în care învață elevii și vor include lucrări de amenajare sau modernizare realizate chiar de cursanți.
Vom trasa și organiza terenurile de sport, vom amenaja căi pietonale în școli și în afara lor, vom recondiționa scările și căile de acces în clădiri. Toate lucrările se vor baza pe rășină și vor fi realizate de elevi, sub stricta supraveghere a specialiștilor EMS”, a explicat Claudiu Baciu.
Stagii de pregătire de 3 luni
Proiectul ”Stagii de practică în domeniul construcțiilor pentru 185 de elevi în regiunea Nord-vest” include stagii de pregătire de 3 luni, timp în care elevii vor alterna noțiunile teoretice cu practica. Vor avea acces la proiect elevii din clasele a XI-a și a XII-a de liceu, elevii claselor a X-a și a XI-a din cadrul Școlilor Profesionale și elevii din toți anii de studiu pentru unitățile de învățământ postliceal.
”Pentru elevii noștri, cursul înființat de EMS este o ramură complementară la specializarea standard pe care o avem în școală. Suntem convinși că acest proiect va avea efecte atât la nivel personal cât și la nivelul comunității din care face parte școala noastră.
Este un beneficiu adus comunității din Poiana Turda iar pentru elevi este o șansă de a-și îmbunătăți calitatea vieții. Meseria pe care o vor învăța îi va ajuta să se integreze mai rapid în piața muncii”, a declarat Daniela Pîrlea, directorul Școlii profesionale Poiana Turda, specializată în construcții și lucrări publice.
Școala va respecta normele de siguranță sanitară și distanțare fizică impuse de pandemie, utilizarea măștilor și a mănușilor de protecție fiind o practică obișnuită în activitatea de aplicare a rășinilor profesionale.
Afaceri de 11,4 milioane de euro în 2020
Fondată în 2010, EMS Floor Group estimează pentru anul în curs afaceri de 11,4 milioane de euro, în creștere cu 22% față de anul anterior. Compania își propune ca până în 2025 să devină ”cel mai dorit angajator” din industria de profil în Uniunea Europeană și să depășească pragul de 20 de milioane de euro cifră de afaceri.
EMS Floor Group – European Multisolutions Systems Group SRL – este o companie antreprenorială integral românească fondată la Turda, în 2010, de frații Claudiu și Marius Baciu.
Compania, activă în domeniul prestărilor de servicii în construcții, implementează sisteme profesionale de pardoseli și lucrează cu cele mai performante materiale și tehnologii cunoscute și acreditate la nivel european.
EMS Floor Group are 140 de angajați la nivel de grup și operează în România și pe piețele din Belgia, Luxemburg, Franța și Ungaria cu trei divizii specializate: EMS Floor Systems, EMS Hydro Systems și EMS Polishing.
10 ani de activitate cu proiecte majore
Printre proiectele realizate în cei 10 ani de activitate se numără: parcarea subterană de la Piața Universității, pardoselile pentru fabrica de baterii de la Bistrița sau pentru Carmangeria Moldovan, companie din sectorul agroalimentar.
În străinătate, printre proiectele de anvergură se numără sistemul de pardoseli pentru cea mai mare închisoare din Belgia, respectiv, sistemul de pardoseli pentru retailerul Auchan, în Luxemburg.
Grupul a încheiat exercițiul financiar 2019 cu afaceri de 9,3 milioane de euro, în creștere cu 21,35% față de anul anterior.