Salariu de 1400 de euro pe lună! Surpriză totală pentru milioane de români. Cine va primi banii

Veste bună pentru milioanele de români care locuiesc și muncesc în București. Salariile lor vor ajunge la 1400 de euro pe lună. Cel puțin, așa a promis unul dintre cei mai importanți candidați la primărie.

„Cred că Primarul General este responsabil de bunăstarea economică a oamenilor din comunitatea sa și, ca să fac o propunere explicită, în proiectul nostru, în urma unui mandat de 4 ani, salariile bucureștenilor vor ajunge la 1400 de euro pe lună, salariul net. Asta înseamnă 6800 de lei pe lună salariul net, salariul mediu al bucureștenilor,” a declarat astăzi Nicușor Dan într-o conferință de presă.

„Vorbim de o creștere cu 60%, față de valoarea salariului din acest moment. O să arătăm cum putem să ajungem acolo, dar înainte de asta vreau să fac o analiză pe ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani. Avem aici datele de la Institutul Național de Statistică privind creșterea salariului mediu în mai multe județe din România. Este vorba de județe, nu de orașe, în ultimii 4 ani,” a mai spus candidatul dreptei la Primăria Capitalei.

„Bucureștiul este mult sub județe cu administrație de dreapta, de fapt, doar 3 județe din România sunt mai slabe decât Bucureștiul la acest indicator al creșterii veniturilor populației și, bineînțeles, acestea sunt județe, nu există date statistice pentru orașele: Oradea, Cluj Napoca, Sibiu, Timișoara. Foarte probabil ele sunt mult mai mari decât județele care cuprind și o populație rurală și în care veniturile nu au cum să crească într-atât de spectaculos,” a mai spus Nicușor Dan.

Fiecare bucureștean a pierdut 100 de euro pe lună

„În medie, fiecare bucureștean, din cauza administrației PSD, a pierdut 100 euro pe lună. Cum putem să ajungem la acest ritm de creștere? Sunt niște măsuri pe care le-am testat în mai multe întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri,” a precizat candidatul dreptei la funcția de primar al Capitalei.