Salariu de 1.900 euro pe lună pentru șoferi pe autocamion

O companie belgiană recrutează din România zece șoferi autocamion, salariul oferit fiind cuprins între 1.700 și 1.900 euro pe lună.

Programul de lucru este legal, cu respectarea timpilor de odihnă și conducere. Mașinile ce vor fi conduse de șoferi sunt noi, cu o medie de 1,5 ani.

Candidații interesați trebuie să dețină obligatoriu permisul de conducere categoria C, atestatul profesional pentru transport de marfă și card digital pentru tahograf. De asemenea, aceștia trebuie să aibă experiență anterioară ca șoferi de TIR. Vor fi avantajați candidații care cunosc la nivel conversațional limba engleză, germană, franceză sau italiană.

Se va lucra în Comunitatea Europeană (în regim de 12 săptămâni de lucru cu trei săptămâni libere sau opt săptămâni de lucru cu două săptămâni libere) sau curse România-Europa de Sud-Est (trei săptămâni lucrate cu un weekend de 45 de ore sau șase săptămâni lucrate, urmate de o săptămână liberă).

Jobul constă în livrarea sau ridicarea operativă a mărfurilor conform comenzilor, minimalizarea cheltuielilor de transport și respectarea condițiilor de conducere și de odihnă.

Interviurile au loc față în față la Oradea, Piatra-Neamț și în apropiere de București.

Află AICI unde au loc interviurile și alte detalii importante despre acest job plătit cu până la 1.900 euro pe lună.