Următorii angajați vor avea un salariu mai mare de la 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație al Metrorex.
Potrivit informațiilor transmise de acesta, noul Contract Colectiv de Muncă a fost deja înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), după 26 de întâlniri cu sindicaliștii.
Angajații de la Metrorex vor avea un salariu mai mare
„Au avut loc 26 de runde de negocieri pe tema noului Contract Colectiv de Muncă, și s-a ajuns la un consens, prin care și conducerea executivă și structura sindicală au căzut de acord asupra condițiilor pentru anul următor”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al Metrorex, conform Gândul.
Potrivit explicațiilor oferite de Mihai Barbu, noul CCM nu prevede doar creșteri salariale. Este vorba despre alte lucruri care trebuie reglate între administrație și structura salarială.
„Bineînțeles, s-au discutat foarte multe lucruri. Contractul Colectiv de Muncă nu conține doar majorarea salarială, ci și alte lucruri care trebuie reglate între administrație și structura salarială, cum ar fi banii pentru concedii, sau bonurile de masă. Procentual, salariul crește cu 13%, începând cu 1 noiembrie”, a mai spus Mihai Barbu.
În momentul de față, salariul mediu brut la Metrorex este de 11.330 de lei. Cel net este de 6.628 de lei. De la 1 noiembrie, după creșterea de 13%, salariul mediu brut va fi de 12.803 lei. Cel net va fi de 7.490 de lei.
Metrorex a oferit mai multe informații în ultima vreme
Amintim că Metrorex a oferit mai multe informații în ultima vreme. Potrivit companiei, primul utilaj destinat să excaveze tunelurile lotului 1 al Magistralei 6 de metrou a sosit în România. Mai precis, primul TBM (Tunnel Boring Machine) a ajuns în portul românesc la începutul lunii septembrie.
„Primul TBM (Tunnel Boring Machine), utilajul destinat să excaveze tunelurile lotului 1 al Magistralei 6 de metrou (1 Mai – Otopeni), a sosit în România. Utilajul de dimensiuni agabaritice, care va croi drumul subteran pentru Lotul 1.1 al noii magistrale de metrou, între staţiile 1 Mai şi Tokyo, a fost transportat din Turcia în România, pe mare.
TBM-ul a ajuns în portul românesc la începutul lunii. Este primul dintre cele două utilaje care vor fi folosite de Asocierea ALSIM ALARKO-MAKYOL, antreprenorul care realizează proiectarea şi execuţia lucrărilor de structură de rezistenţă pentru Lotul 1 al Magistralei 6.
Scutul conţine 28 de repere, însumând o greutate totală de 726 tone. Utilajul are un diametru de 6,57 metri. Sosirea scutului marchează, astfel un pas important în pregătirea demarării lucrărilor de construire pentru primul Lot al Magistralei 6 (1 Mai – Otopeni) linia care va asigura legătura reţelei de metrou a Municipiului Bucureşti cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni.
Contractul ”Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă” – Magistrala 6 – 1 Mai-Otopeni a fost semnat, la începutul lunii mai, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, valoarea acestuia fiind de peste 1,2 miliarde de lei fără TVA. Finalizarea Magistralei 6 este programată pentru 2027”, a informat Metrorex.