Dumitru Dragomir, salariu astronomic
Invitat la emisiunea Fanatik Superliga, Adrian Porumboiu a vorbit despre salariul pe care îl avea Dumitru Dragomir la LPF. Fostul patron de la FC Vaslui a dezvăluit suma, pe care a comparat-o cu câștigul președintelui Statelor Unite de la acea vreme.
Dumitru Dragomir a fost, pentru aproape 20 de ani, președintele LPF. Momentul în care „Mitică de la Ligă” a părăsit poziția rămâne unul dintre subiectele cele mai controversate din fotbalul românesc. Despre acest lucru, dar și despre salariul pe care îl avea Dumitru Dragomir la LPF a vorbit și Adrian Porumboiu. Fostul mare arbitru a comparat salariul lui Dragomir cu venitul președintelui Statelor Unite ale Americii.
“Cei care răspund și cei care conduc liga sunt niște administratori care sunt angajați de către cluburile respective, de către acționari. Iar aici lucrurile au fost confuze. Pentru că Mitică se credea șef și peste aceste cluburi.
Nu, el era angajat. Avea un salariu cu care, probabil, la un anumit moment concura cu salariul președintelui Statelor Unite ale Americii. Avea vreo 20.000 de euro net (n.r. – lunar)”, a declarat Adrian Porumboiu.
Mitică era angajatul cluburilor
Adrian Porumboiu a explicat cum funcționa liga în perioada în care acesta era implicat în fotbal și care era rolul fostului președinte de la LPF. Porumboiu a declarat că elația sa cu Dragomir nu este una deloc bună.
Fostul președinte al LPF îi reproșează lui Porumboiu faptul că a organizat „debarcarea” sa de la Ligă Profesionistă de Fotbal, cu ocazia votului din noiembrie 2013. Atunci, Dragomir a pierdut alegerile la LPF în favoarea actualului șef de la Ligă, Gino Iorgulescu.
“Nu i-am dat un răspuns aplicat, pentru că el nu încetează, de când a plecat (n.r. de la LPF), să tot comenteze despre mine. Plecarea lui nu a fost provocată doar de Porumboiu. Dar trebuie să fiu corect, pentru că Mitică are o întreagă linie de lucruri neadevărate care pe mine m-au jignit. Iar eu am tăcut. Nu pentru că nu aveam chef să intru într-o polemică cu el. Am zis că îl cunosc de 52 de ani și își vede de treaba lui.
Liga este compusă din 16 echipe acum, 18 pe vremea când era și Vaslui. Aceștia, practic, funcționează ca într-o companie cu acționari. Acționarii acestei ligi sunt președinții cluburilor respective, nimeni altcineva.
Normal că ei aleg. Dacă se întâlnesc acum 10 inși zic că vor să îl dea jos pe Iorgulescu, într-o săptămână pleacă de acolo. Chiar dacă are contract, poate să se plătească niște clauze contractuale dacă pleacă mai devreme pentru că sunt contracte pe 4 ani”, a spus fostul patron de la FC Vaslui.