Într-un interviu acordat Agerpres, Corina Creţu, membru supleant în Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale a Parlamentului European, a vorbit despre situația economică din România, având în vedere numărul mare de persoane care se confruntă cu sărăcia. Aceasta susține că deşi directiva salariului minim ar putea fi o povară pentru statele sărace, aceasta poate reduce disparităţile sociale şi că în România salariul minim ar fi de circa 3.500 lei, asta dacă pentru calcularea acestuia s-ar aplica indicatorul de minim 60% din salariul mediu brut al fiecărui stat membru.
Totodată, Corina Crețu a mai adăugat că foarte multe persoane lucrează 40 de ore pe săptămână pentru a-și asigura traiul zilnic, însă banii pe care îi primesc nu sunt întotdeauna suficienți. În acest context, a fost demarată o dezbatere pentru a se găsi soluții.
„Studiile arată că sunt 450 milioane de cetăţeni ai Uniuni Europene, din care 25 milioane sunt la limita sărăciei, iar cei mai mulţi sunt în Europa Centrală şi de Est. Sunt oameni care muncesc mai mult de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, deci ar trebui ca din acest salariu să-şi poată asigura traiul de zi cu zi. Tocmai de aceea a fost demarată această dezbatere.
45 de runde de negocieri pentru un indicator acceptat
Până la votul din Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din Parlamentul European (din 11 noiembrie, n.r.) au avut loc 45 de runde de negocieri şi s-a ajuns la un indicator acceptat de toate statele membre: salariul minim să fie de cel puţin 60% din salariul mediu brut al fiecărei ţări membre.
În ceea ce priveşte sumele, la ora actuală salariul mediu brut în România este undeva la 5.300 de lei, iar 60% ar însemna circa 3.500 lei, ceea ce ar ajuta foarte mulţi oameni să-şi asigure un trai decent. Se vorbeşte, de fapt, despre un salariu corect, echitabil, care să ajute oamenii să-şi asigure măcar cele necesare (…) Deci, această directivă a salariului minim, deşi va fi o povară pentru statele sărace şi guvernele lor, va accelera reducerea disparităţilor sociale”, a declarat, pentru Agerpres, Corina Creţu.
De menționat este faptul că precizările europarlamentarului român vine după ce miniştrii cu atribuţii în domeniul ocupării forţei de muncă şi al afacerilor sociale din cadrul UE reuniţi în Consiliu, luni, la Bruxelles au ajuns la un acord asupra mandatului de negociere cu privire la o propunere a Comisiei Europene de legiferare a unor salarii minime adecvate în Uniune.
Mai exact, acordul prevede începerea unor negocieri dintre cele trei instituţii ale UE – Parlamentul European, care acum două săptămâni şi-a votat poziţia, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană – pentru a conveni un text final.